Bătălia dintre colegul lui Mihai Viteazul și Stăpânul Morților

Bătălia dintre colegul lui Mihai Viteazul și Stăpânul Morților

Ședința PSD de după condamnarea lui Liviu Dragnea la doi ani cu suspendare, a început într-o atmosferă caldă, prietenească, sub stema celor trei roze. Nimic nu părea să tulbure armonia tovărășească, atât de familiară acestui partid ce-și trage seva din multiubitul PCR, ajuns acum doar reper de cinste, integritate, corectitudine și verticalitate politică.

Totuși, elemente reacționare, ca tovarășul sculer Zgonea, au creeat o stare conflictuală, spunând că PSD-ul este un partid de penali. Aceste cuvinte au stârnit durere crâncenă în rândurile tovarășilor Dragnea și Codrin Ștefănescu. Durerea s-a transformat firesc, în revoltă, revolta în morții și răniții mă-sii. Adică ai mă-sii tovarășului sculer. Tovarășele Pandele Firea și Olguța Vasilescu au acuzat dureri de naștere din cauza șocului și s-au bătut amical cu câte un picior de scaun. Și așa s-a declanșat iadul: papagalule, porcule, morții mă-tii, ba pe-ai mă-tii. Dragnea l-a mușcat de antebrațul coleg cu Mihai Viteazul, pe Zgonea. Zgonea l-a scuipat pe Codrin. Codrin a preluat ștafeta și l-a scuipat pe Georgian Pop. Georgian, mai firav și mai sensibil din fire și-a descoperit latura feminină și a tras-o pe Firea-Pandele de păr, după ce a evaluat atent antebrațul lucrat la sală al tovarășei Vasilescu Olguța și a decis că e mai bine să se ia de cineva mai slab. Total greșit, tovarășa Pandele i-a ars un uppercut în bărbie, care l-a proiectat pe Georgian fix în brațele lui Ștefănescu, Acesta l-a mușcat de ureche, i-a scuipat-o pe jos plin de dispreț, moment în care Zgonea l-a placat ca la rugby și a început să-I îndese pumni cu cheia franceză. Dragnea a vrut să-și dea demisia ca să pună capăt conflictului. În semn de protest, Olguța Vasilescu și-a rupt maieul, și-a scos dintr-o mișcare sutienul cu push up și a încercat să-l stranguleze pe Valeriu Zgonea cu el. A sărit in nou Georgian Pop cu mâna-n freza tovarășei Vasilescu, dar aceasta i-a aplicat o lovitură năucitoare cu poșeta în care ținea o bordură sfântă, adusă tocmai de la Craiova, pe post de talisman norocos, în caz că e din nou convocată la DNA. În tot acest timp, în teritoriu s-a dezlănțuit iadul… Pe partea Moldovei, înjurăturile de morți au fost contracarate cu ”uăi, da și ți-o facut ia ții, porculi?” iar bătălia s-a dat cu pet-uri de spirt Mona, pe partea Țării Românești, mai exact,  pe cea a Teleormanului s-au dezgropat morți, s-a mâncat colivă și s-a băut țuică de corcodușe în timp ce combatanții se băteau cu praz. În Ardeal, bătaia a început cu o oră întârziere, cum era și firesc, până s-au prins ardelenii că se lăsase cu cafteală la capitală și în toată țara. La București, scenele de violență verbală și fizică, parcă nu se mai terminau. În sala de ședință, Georgian Pop plânge cu urechea în palme, Codrin Ștefănescu se ține de foale și încearcă șă-și scoată niște șaibe dintre dinți. Zgonea și Dragnea se retrag într-o altă încăpere, unde cică, se bat unul la unul. Tovarășele se machiază una pe alta, iar Victor Ponta scrie pe facebook. Pișicher cum este, a lipsit de la ședință, pe motiv de genunchi beteag și a tras cu urechea la telefon. Strategic, și-a arătat mușchii de la distanță, de după teza de doctorat, fix când Olguța sărise să-i scoată un ochi cu șurubelnița, lui Zgonea. Intervenția mărețului Ponta a fost decisivă și a pus capăt bătăliei din PSD: ”Ca să răspund tuturor celor care mă întreabă: cred că Liviu Dragnea NU trebuie sa își dea demisia din funcția de Președinte al PSD! Trebuie să țină Partidul unit, să câștige alegerile locale și parlamentare și să ferească PSD de toți "ofițerii" acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia! Clar?”. Dragnea a profitat de această ocazie și i-a arătat degetul mijlociu lui Zgonea, Olguța a sărit iar să-l pălească în moalele capului cu o traversă de cale ferată. Georgian Pop s-a dus la UPU să-i coasă urechea, iar Codrin Ștefănescu l-a scuturat pe Dragnea de scame. Așa a mai trecut o zi în PSD… S-au bătut, s-au înjurat, dar nu s-au insultat:.. Cu toate că s-au scindat în două tabere, pesediștii au rămas totuși de acord cu un lucru: anume că la furat se vor avea mereu ca frații, de aceea, taberele de azi nu sunt bătute-n cuie. De mâine, cine-a fost cu Dragnea va fi împotriva lui, dacă i-o va cere Partidul și viceversa. Dar la furat vor rămâne mereu pe aceeași parte a baricadei. Clar?