Bătrân român, bătut în Italia. Poliţiştii, "spectatori" la incident | VIDEO

Bătrân român, bătut în Italia. Poliţiştii, "spectatori" la incident | VIDEO

Cazul românului în vârstă de 62 de ani bătut de un italian, sub ochii indiferenţi ai poliţiştilor, este reluat astăzi de presa italiană. La câteva ore de la incident, italianul a depus o plângere la poliţie, prin care se declară victima agresiunii. Incidentul a fost filmat de român, iar imaginile vor fi prezentate ca probe în proces.

Pe 10 octombrie, o patrulă de carabinieri din oraşul Fabrica di Roma, situat la 80 de kilometri distanţă de capitala Italiei, a decis să ridice maşina unui cetăţean român, parcată pe un loc rezervat persoanelor cu handicap.

Proprietarul maşinii, însoţit de sora, soţia şi un bebeluş în vârstă de două luni au fost invitaţi câteva ore în casa unor prieteni, Mihai M., în vârstă de 62 de ani, şi fiul său, Daniel.

În momentul în care poliţia a decis să ridice maşina, femeile şi şoferul s-au urcat pentru a pleca şi pentru a evita ridicarea maşinii. Mihai M., în vârstă de 62 de ani, a început să filmeze incidentul cu telefonul mobil, deranjat de atitudinea carabinierilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

O lună de recuperare pentru românul bătut de italian

În timp ce bătrânul în vârstă de 62 de ani filma episodul, şoferul firmei chemată de poliţie să tracteze maşina l-a agresat pe bătrân. În urma rănilor, românul a fost spitalizat trei zile, cu fractură de mandibulă, şi a avut nevoie de aproape o lună de recuperare.

Pe filmare se obervă cum Luigi Crescenzi, şoferul maşinii de tractare, se enervează pentru că este filmat şi îl loveşte pe român. Aparatul cu care românul în vârstă de 62 de ani filma căde la pământ, dar contunză să înregistreze. Pe fundal se aud strigătele acestuia, ale agresorului, ale poliţiştilor, dar şi ale românilor din maşină. În apărarea bătrânului au sărit şoferul român a cărui maşină era tractată şi soţia sa.

Aceasta a strigat celor din jur să cheme o ambulanţă. Fiul victimei ridică telefonul şi continuă să filmeze, iar în imagini apare şi bătrânul bătut. Poliţia a intervenit abia în momentul în care fiul lui Mihai M. a continuat să filmeze, ameninţând că va depune plângere la poliţie.

În urmă cu câteva zile, românul agresat a înaintat o plângere împotriva lui Luigi Crescenzi. În plângere se mai cere identificarea tuturor celor care au fost martori la incident. Se face aici referire la "comportamentul carabinierilor care au avut o atitudine discriminatorie faţă de victimă, pe motiv că este cetăţean român, favorizând agresorul pentru că era cetăţean italian".

Astăzi, ziarul "Corriere della sera" a publicat răspunsul oficial al autorităţilor. Comandantului Gianluca Dell'Agnello a precizat că patrula nu a avut timp să intervină întrucât a fost un "atac fulger, care a durat 50-10 de secunde. Poliţiştii nu au fost în măsură să intervină, deoarece făceau procesul verbal pentru acţiunea intervenţia anterioară (maşina parcată ilegal, n.r.). Oricum, noi nu am primit nicio plângere din partea cetăţeanului din România", a mai spus comandantul provinciei din Viterbo.

În seara incidentului, şoferul italian care l-a agresat pe român a depus o plângere la poliţie, în care a declarat că a fost victima agresiunii. În urma acestui denunţ, acelaşi ziar italian, "Corriere della sera" a publicat o ştire în care se relata despre un şofer de la o firmă de tractare, agresat de un român.

Bătrânul român în vârstă de 62 de ani va folosi filmarea video în apărarea sa. Avocatul Giancarlo Germani, liderul Partidului Identitatea Românească din Italia, îl va apăra pe românul agresat de şoferul italian, sub ochii carabinierilor.

Politicieni italieni, despre incident: "Episod de o gravitate intolerabilă"

Deputatul Guido Melis, preşedintele grupului interpalamentar de prietenie Italia-România, a cerut ministerului italian de Interne o anchetă pentru "a face lumină" în acest caz.

Şi politicianul Umberto Marroni, liderul pe regiunea Campidoglio al PD, a precizat că este vorba despre un episod "de o gravitate intolerabilă".

La rândul său, avocatul românului, Giancarlo Germani, a precizat, într-un comunicat de presă, că "acest episod este rodul înveninat ai celor doi ani de campanie politico-mediatică negativă împotriva comunităţii de români. Adevărul poate fi demonstrat de această dată cu înregistrarea video. Românii în Italia sunt supuşi discriminării în toate domeniile. Doar evreii, sub legile rasiste, au mai suferit tratamente similare în Italia. Este o ruşine pentru societatea italiană ceea ce se întâmplă cu comunitatea românească în Italia. Dacă şi carabinierii manifestă asemenea comportamente, atunci nu putem pretinde nimic de la persoanele de rând", a mai spus Giancarlo Germani.