Pe vremea împăraților păgâni Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305), trăiau doi creștini, Agatopod, un diacon bătrân și înțelept, și Teodul, un citeț tânăr, frumos și curat, care slujeau la biserica din Tesalonic.

Când începe prigoana, Agatopod și Teodul se înfățișează cu curaj înaintea lui Faustin, guvernatorul cetății, și mărturisesc că sunt creștini. Guvernatorul nu reușește să-i facă să se lepede de credința lor, astfel hotărâște să fie aruncați în mare, primind cununa muceniciei în apele golfului Salonic, între anii 303 și 305. Valurile le-au scos trupurile la mal, iar averile lor au fost împărțite văduvelor și săracilor, după cum cei doi hotărâseră înainte de sfârșitul lor martiric.