BBC: La fiecare trei zile, o biserică este construită în România

biserica_14
Autor: | | 63 Comentarii | 5874 Vizualizari

BBC World Service a difuzat sâmbătă seara un documentar, realizat de Tessa Dunlop, în care arată că Biserica Ortodoxă Română "absoarbe" milioane de la stat, deşi economia ţării este înstr-o situaţie proastă. Tessa Dunlop a venit pentru prima oară în România acum 20 de ani şi este căsătorită cu un român, arată BBC.

"Mergeţi prin fiecare orăşel sau sat şi veţi vedea două sau trei biserici, multe din ele palate opulente, simbol al credinţei într-una din cele mai religioase ţări din lume", se arată în reportajul postului britanic de ştiri. Aproape peste tot în ţară există simboluri şi semne ale credintei, observă Tessa Dunlop. "România este una dintre cele mai sărace ţări din UE. Salariul mediu este foarte scăzut. În ciuda acestui fapt, politicienii români au continuat să direcţioneze sume mari de bani în construirea de noi biserici. Aceasta include şi donatia a 11 hectare în centrul Bucureştiului şi fonduri pentru construirea noii catedrale", spune Tessa Dunlop. În prezent, relaţia dintre stat şi religie este avantajoasă pentru ambele părţi, spune corespondentul BBC, citat de ziare.com. Nu se ştie exact câţi bani primeşte Biserica Ortodoxă în fiecare an de la stat. Anual, Guvernul român alocă un milion de euro pentru salariile preoţilor, însa Biserica mai primeşte milioane de euro şi din alte surse, precum autorităţile locale sau diverse companii.




Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi