PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Cultură

BIBLIA PIERDUTĂ, cartea care a doborât toate recordurile, a împlinit un an!

Autor: | | 1 Comentarii | 410 Vizualizari
Igor Bergler a avut numeroase întâlniri cu fanii săi, prin toată țara, iar zilele acestea își va lansa „Biblia pierdută” și în Republica Moldova
La 1 septembrie 2016 se împlineşte un an de la punerea în vânzare a cărţii lui Igor Bergler, „Biblia pierdută”.

În acest an s-au vândut puțin peste 82.000 de exemplare, devenind astfel cea mai vândută carte de ficţiune a unui autor român din ultimii 20 de ani şi, cu o singură excepţie, exotică, din întrega perioada de după Revoluţie.

Pe rând, acest scriitor a doborât record după record. Iată câteva dintre ele: a fost prima carte din România cu prevânzari de peste 10.000 de exemplare; peste 3.200 de exemplare s-au vândut în primul weekend după apariţia în librării; la cel mai importatnt eveniment literar al României, Târgul de Carte Gaudeamus, cei 125.000 de vizitatori au votat-o „cea mai râvnită”carte a târgului şi s-au vândut 1.600 de exemplare în numai cinci zile. De asemenea, fără precedent pentru o carte românească, una dintre cele mai mari agenţii literare din lume, agenţia New Yorkeză, Trident Media Group, a câştigat dreptul să o reprezinte în lume. Cartea a adunat zeci de mii de fani pe reţelele de socializare- doar pagina de facebook a depăşit 25.000.

Pentru că toată lumea trebuie să citească o asemenea carte, Editura Rao anunţă că e în curs de apariţie a două ediţie a cărţii, revăzută şi adăugită, în format de buzunar şi la un preţ mai accesibil decât prima. În acest fel şi cei care şi-au dorit-o, dar nu şi-au putut permite să o cumpere, vor avea acces la ea. Cea de-a două ediţie va fi lansată la Târgul de carte Gaudeamus din acest an.
Iată ce spune criticul Pavel Şuşară, cu prilejul împlinirii unui an de la lansarea cărţii: „Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de faptul că Igor Bergler a lipsit până de curând din orizontul comod al cititorului de literatură. El nu a făcut paşi prealabili spre a se maturiza, apoi, sub ochii noştri, ci a venit gata format, că un buldozer, iar asta i-a derutat pe mulţi. Igor Bergler, dincolo de succesul de piaţă, dar şi asta spune foarte mult, este unul dintre cei mai năprăsnici scriitori din literatură noastră contemporană, iar cartea lui, deşi localizată, aparent, este prima pe care o ştiu eu care se adresează, prin tipul de imaginar, prin stil, prin structura, dar mai ales prin straturile culturale şi ideatice pe care le include, că o păpuşă rusească, unui cititor care a parcurs totul, de la fragmentele babiloniene şi până la teoria multiuniversurilor. E o carte de o complexitate uluitoare. O mare naraţie despletită la nesfârşit”.

Editura mai face un anunț: în curând va apărea  și „Ultimul secret al lui Lincoln”, de același autor: Igor Bergler.
„Mă încântă succesul cărţii, dar marea satisfacţie vine de la reacţiile cititorilor mei. Miile de mesaje primite în mediile în care e prezentă cartea, de la cititori încântaţi şi entuziaşti, sunt cea mai mare bucurie a unui autor. Biblia pierdută e o carte mult mai complicată decât pare la prima vedere. Şi totuşi, spre bucuria mea, foarte mulţi cititori au înţeles care au fost intenţiile mele. Iar de când am lansat site-ul meu de autor, www.igorbergler.ro, în care cititorii au găsit o grămadă de surprize, aproape nu mai prididesc să răspund la mesaje. Această a două ediţie, de buzunar, dar, sper, şi de colecţie, le este dedicată în totalitate, alături de mulţumirile mele. Mă-nclin!”  spune Igor Bergler.

Orice cititor este important, iar în acest week-end Igor Bergler va fi prezent la Chișinău, la Bookfest, pentru a-i întâlni pe cei pasionați de lectură. „Sâmbătă, de la 18:00, Igor Bergler va prezenta best-seller-ul Biblia pierdută, un thriller a cărui intrigă pornește de la prima lucrare tipărită vreodată - Biblia B42 cunoscută şi ca Biblia lui Guttenberg - și care este presărat cu momente de umor fin, episoade de suspans autentic, mesaje ascunse şi coduri secrete minuţios  construite”, anunță organizatorii Bookfest.

 

 


Tag-uri: Igor Bergler, Biblia Pierdută, Bookfest, Chișinău, Guttenberg, Gaudeamus, Pavel Șușară, tipărită, salon de carte, succes, Revoluție, record
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului BIBLIA PIERDUTĂ, cartea care a doborât toate recordurile, a împlinit un an! .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi