Editura Evenimentul si Capital

Bijuterii turistice. Cetățile medievale Râșnov și Făgăraș își recapătă strălucirea de altădată

Autor: | | 0 Comentarii | 328 Vizualizari

Două dintre cele mai frumoase obiective turistice din România, cetăţile medievale Făgăraş şi Râşnov vor fi reabilitate. Castelele vor beneficia de finanțare de peste 8,5 milioane de euro din fonduri europene, în următorii doi ani.

"Sperăm ca, în maximum o lună, să fie semnat contractul de finanţare, apoi urmează licitaţia pentru proiectul tehnic. La Cetatea Râşnov se va investi suma de 3,8 milioane de euro într-o serie de lucrări care se vor derula pe o perioadă de 24 de luni. Nu cred că lucrările de reabilitare vor începe în acest an, dar este extrem de important că am obţinut această finanţare pentru că cetatea are nevoie de o serie de lucrări având în vedere că fostul proprietar al obiectivului istoric a făcut mai multe intervenţii şi lucrări neautorizate în perioada 2000-2006", a precizat viceprimarul oraşului Râşnov, Liviu Butnariu, citat de Agerpres.

Principalele lucrări propuse vizează redarea aspectului original al ansamblului arhitectural, de la faţade şi şarpante la spaţiile interioare şi exterioare. Printre acestea se numără reconstituirea integrală a Turnului Gotic şi a Turnului adosat, reconstituirea a două căsuţe din zona Turnului armelor, restaurarea inscripţiilor şi elementelor decorative din ceramică păstrate pe suprafeţele zidurilor ansamblului studiat, conservarea şi punerea în valoare a mărturiilor de locuire şi utilizare a spaţiilor interioare şi exterioare ale ansamblului Cetăţii Râşnov.

De asemenea, conform proiectului, se doreşte realizarea a 15 spaţii pentru expoziţii, precum şi desfiinţarea construcţiilor sau completărilor la structuri de orice fel dacă acestea nu respectă principiul autenticităţii sau sunt realizate cu materiale şi tehnici inadecvate, a construcţiei din lemn realizată în perioada 2000-2006, în vecinătatea capelei de sus din Incinta de Vest.

Prima atestare documentară a Cetăţii Râşnov este legată de năvălirea tătarilor care au pârjolit întreaga Ţară a Bârsei, la 1335.

După ce a trecut în administrarea Primăriei Râşnov, obiectivul atrage an de an un număr mare de turişti, inclusiv datorită evenimentelor culturale care au loc în cetate pe tot parcursul verii. Anul trecut, Cetatea Râşnov a fost vizitată de 410.000 de turişti plătitori de bilete, dar în realitate numărul vizitatorilor este mai mare, având în vedere că la o serie de evenimente culturale care se organizează în cetate pe parcursul verii accesul este gratuit.

Proiectul de reabilitare al Cetăţii Făgăraş este în valoare de 4,9 milioane de euro, contractul de finanţare urmând să fie semnat în mai.

Managerul Cetăţii Făgăraş, Elena Bejenaru, a declarat că, proiectul este unul complex, care presupune pe lângă reparaţii capitale, inclusiv construcţii noi, ce vor fi executate în termen de 24 de luni.

"Vor fi refăcute cele două poduri, cel de Est - care va fi rabatabil şi cel de pe latura de Nord - care va fi pietonal, se vor reface zidurile de apărare, se va amenaja şanţul de apărare prin înlăturarea pământului depus în timp pe ziduri, se va reface drumul de stajă, zidurile Cetăţii, se vor realiza mai multe spaţii expoziţionale şi altele. Oricum, ne dorim ca, după reabilitare, Cetatea Făgăraş să se apropie mai mult de înfăţişarea pe care o avea în secolul al XVII-lea. Cred că, la finalul lucrărilor, Cetatea Făgăraş va arăta mult, mult mai bine şi va deveni un obiectiv turistic foarte vizitat. Oricum numărul de turişti care ne vizitează este în creştere de la un an la altul", a precizat Elena Bejenaru, citată de Agerpres.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro