PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

BIOGRAFIA NEROMANȚATĂ A LUI SOV (IV). CONDAMNĂRI CU ÎNCHISOAREA în dosarul PETROMSERVICE, devalizării FNI și favorizarea lui Nicolae Popa

Autor: | | 2 Comentarii | 1111 Vizualizari
Sorin Ovidiu Vântu are probleme cu legea
Continuăm publicarea succintă a principalelor puncte fierbinți ale biografiei lui SOV. Episodul acesta vizează principalele dosare in care a fost condamnat.


CITEŞTE ŞI: BIOGRAFIA NEROMANȚATĂ A LUI SOV (I). Cum a DELAPIDAT O COFETĂRIE, a FĂCUT PUȘCĂRIE pe vremea lui Ceaușescu și A SEMNAT UN ANGAJAMENT DE INFORMATOR cu fosta Securitate

Sorin Ovidiu Vântu a început să fure de pe vremea lui Ceaușescu. De-a lungul vremii, EvZ a publicat mai multe articole ce-l vizau pe Sorin Ovidiu Vîntu, încercând să deslușească meandrele biografiei sale. În acest prim episod vă redăm fragmente publicate în urmă cu câțiva ani din anchetele jurnalistice ce aduceau lămuriri importante la evoluția celui care este considerat a fi cel mai mare "inginer" financiar din istoria României, delapidările în care a fost implicat păgubind sute de mii de oameni. Iar pe el transformându-l într-un deținut de drept comun. CITIŢI DETALII AICI.


2013 - DOSARUL FAVORIZĂRII LUI NICOLAE POPA

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa. Curtea de Apel a menţinut sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti. Pe fond, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului, de către magistraţii Tribunalului Bucureşti. 

Reamintim că pe 2 octombrie 2012, Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul privind fuga din ţară a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat în dosarele FNA şi FNI. Omul de afaceri a fost condamnat pentru că i-a trimis varii sume de bani în Indonezia lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI pentru ca acesta să poată sta ascuns.


CITEŞTE ŞI: BIOGRAFIA NEROMANȚATĂ A LUI SOV (II). Primele afaceri în Roman, PRĂBUȘIREA FNI, preluarea REALITĂȚII TV și CAȚAVENCU, CONFLICTUL CU SEBASTIAN GHIȚĂ

Continuăm descrierea succintă a controversatelor afaceri care au marcat biografia ultimilor 26 de ani a lui Sorin Ovidiu Vîntu. De la primele afaceri făcute în Roman, până la conturarea sa ca mogul media. Așa cum le-a descris EvZ de-a lungul acestor ani. CITIŢI DETALII AICI.


Prin intermediul lui Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian, i-ar fi transmis lui Nicolae Popa 70.000 euro, în două tranşe. 50.000 de euro ar fi fost transferaţi pentru SOV de către Octavian Ţurcan, iar pe 11 noiembrie 2009, alţi 20.000 de euro au plecat spre Indonezia via Alexandru Stoian.

De asemenea, după ce Nicolae Popa a fost arestat în Indonezia, pe 2 decembrie 2009, Vântu şi Alexandru Stoian l-au sprijinit pe acesta, vizând îngreunarea procedurii de extrădare a lui Popa în România, mai susţin procurorii.

 
2015 - DOSARUL PRĂBUȘIRII FNI

Sorin Ovidiu Vîntu a folosit inginerii financiare aparent legale prin care a "reciclat" sumele din delapidarea FNI, reuşind să ascundă banii prin creditări ale societăţilor sale, prin achiziţionarea unor imobile şi vânzări repetate, potrivit motivării deciziei de condamnare a omului de afaceri.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 9 februarie, pe Sorin Ovidiu Vîntu la şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI).

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu a arătat, în motivarea deciziei, că, după ce a intrat în posesia sumelor de bani scoase nelegal din patrimoniul FNI, prin intermediul lui Nicolae Popa sau al societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, omul de afaceri a folosit "mai multe mecanisme prin care a reciclat aceste sume, cu scopul de a le ascunde adevărate provenienţă infracţională".


CITEŞTE ŞI: BIOGRAFIA NEROMANȚATĂ A LUI SOV (III). Cum i-a DISTRUS CANDIDATURA LA PREȘEDINȚIE LUI GEOANĂ, relația cu COZMIN GUȘĂ și CTP, CONFLICTUL CU TRAIAN BĂSESCU

Un al treilea episod din biografia neromanțată a lui SOV include câteva momente importante din istoria ultimilor ani, așa cum le-a consemnat, la acel moment EvZ. Am păstrat pentru savoarea lecturii nealterate referințele temporale și comentariile făcute de ziariștii cotidianului nostru. CITIŢI DETALII AICI.


Cum a a ascuns SOV banii din delapidare

Potrivit instanţei, deşi ştia că banii erau proveniţi din delapidarea săvârşită de Nicolae Popa, infracţiune pentru care acesta a şi fost condamnat, Sorin Ovidiu Vîntu a ascuns şi disimulat această sumă prin multiple operaţiuni de dispoziţie şi de circulaţie a proprietăţii unor bunuri ori ale drepturilor asupra acestora, fiind astfel întrunite elementele de conţinut ale infracţiunii de spălare a banilor.

2016 - DOSARUL DELAPIDĂRII PETROMSERVICE

Vîntu a fost condamnat de instanţa de fond la 6 ani şi 2 luni de închisoare, iar cei din conducerea companiei au primit pedepse cuprinse 6 şi 9 ani de închisoare. Sindicalistul Liviu Luca a primit șase ani de închisoare.

În septembrie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi foştii directori ai Petromservice Gheorghe Şupeală şi Zizi Anagnastopol au fost trimişi în judecată pentru spălare de bani şi delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Liviu Luca, Sorin Mihai, Gheorghe Şupeală, Bogdan Negrutzi, Ioan Bolhâlţeanu, Zizi Anagnastopol, Graziano Rino Raichovich au fost trimişi în judecată pentru delapidare, iar Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, pentru complicitate la delapidare şi spălare a banilor.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziţia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi de Directiva 2005/60/CE.

"În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, director general şi director financiar", a arătat Parchetul instanţei supreme.

SOV îl ajuta pe Liviu Luca în administrarea companiei

Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni.

Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea şi Octavian Ţurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau şi cu băncile din această ţară, au precizat procurorii

În cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro.

"Întrucât, în aceeaşi perioadă, împotriva societăţii erau în curs de desfăşurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obţinute de către angajaţi prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, inculpatul Luca Liviu a hotărât ca lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu Sorin Ovidiu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari", au precizat procurorii DIICOT.


Tag-uri: sorin ovidiu vantu, tribunalul bucuresti, curtea de apel bucresti, sorin ovidiu vantu condamnare, justitie, vantu justitie bucuresti, condamnari sorin ovidiu vantu, bucuresti, vantu condamnare, condamnare sorin ovidiu vantu, biografie sorin ovidiu vantu, sov biografie, vantu, biografie sorin ovidiu vantu condamnari
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului BIOGRAFIA NEROMANȚATĂ A LUI SOV (IV). CONDAMNĂRI CU ÎNCHISOAREA în dosarul PETROMSERVICE, devalizării FNI și favorizarea lui Nicolae Popa.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii