BLESTEMUL APARTAMENTULUI în care a fost ucis Ioan Luchian Mihalea. NICIUN CHIRIAŞ NU A REZISTAT mai mult de o lună în locuinţa în care PARANORMALUL este la el acasă – Galerie foto

BLESTEMUL APARTAMENTULUI în care a fost ucis Ioan Luchian Mihalea. NICIUN CHIRIAŞ NU A REZISTAT mai mult de o lună în locuinţa în care PARANORMALUL este la el acasă – Galerie foto

Asasinarea lui Ioan Luchian Mihalea, compozitor, solist şi dirijor al grupului Song, a fost foarte mediatizată în 1993. În prezent, în jurul odioasei crime circulă o poveste care stârneşte fiori de groază.

Până în urmă cu doar câţiva ani, locuinţa a fost închiriată numai studenţilor, dar aceştia nu au stat mai mult de o lună, conform mărturiilor celor care locuiesc în blocul unde Mihalea a fost ucis cu sânge rege.

„Pentru că nu mai locuieşte în Bucureşti, proprietara casei, Adina Popescu, soţia lui Mihalea m-a împuternicit să colectez eu banii de la chiriaşii de la apartamentul 9. În toţi aceşti ani, de după 1993, niciunul dintre cei care au locuit acolo nu a rezistat mai mult de o lună. Numai eu ţin minte trei rânduri de studenţi de la Politehnică care au venit disperaţi, mi-au plătit şi au zis că ei nu mai pot sta acolo, că aud strigăte şi bocănituri în fiecare miez de noapte!”, a spus Emilia Petre, o locatară.

Conform historia.ro, soţia lui Mihalea a chemat preoţii pentru a sfinţi casa, dar se pare că spiritul rătăcit a lui Mihalea a fugărit toţi chiriaşii.

Ne puteți urmări și pe Google News

 „Pereţii apartamentului au stat murdari de sânge multă vreme, iar hainele lui Mihalea nu au fost luate din casă, deşi acolo locuiau chiriaşi. Multora le-a fost scârbă să stea şi din cauza asta”, a spus Hortensia Radici, cea care l-a găsit mort pe Mihalea, care a murit la fel ca mama lui, în urma unui jaf şi  strangulat.

Femeia care locuieşte împreună cu fiica în apartamentul blestemat, a chemat preoţii de câteva ori şi a declarat că se simte bine în locuinţă.

VEZI AICI FILMULEŢE DIN ARHIVA PERSONALĂ A LUI IOAN LUCHIAN MIHALEA