Editura Evenimentul si Capital

Boala limbii albastre face ravagii în Mehedinți

80 de bovine au fost afectate de boala limbii albastre în județul Mehedinți
Autor: | | 0 Comentarii | 258 Vizualizari

Șeful Serviciului Sănătate al Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mehedinţi, Ion Ecobeci, a declarat că în judeţ există alte peste 80 de bovine afectate de boala limbii albastre.

Potrivit sursei citate, de la înregistrarea prezenţei virusului respectiv în judeţul Mehedinţi, au fost confirmate nouă cazuri de animale bolnave în gospodării din oraşul Strehaia şi comunele Broşteni, Prunişor şi Voloiac.

”Bovinele la care s-a identificat această boală au fost duse la abator şi sacrificate. Dacă nu s-ar fi luat decizia respectivă, am fi putut asista la extinderea bolii şi pagubele ar fi fost mult mai mari”, a precizat Ecobeci.

Reprezentantul DSVSA Mehedinţi a mai arătat că imediat ce vor ajunge de la laborator rezultatele probelor prelevate se va proceda în consecinţă şi că odată cu scăderea temperaturilor, numărul cazurilor de bovine infestate cu virusul bolii limbii albastre va scădea până aproape de zero, notează Agerpres.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro