Editura Evenimentul si Capital

Fostul viceguvernator Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată pentru mita de un milion de euro primită de la Vîntu. SOV a spus că și-a recunoscut faptele

Bogdan Olteanu
Autor: | | 1 Comentarii | 220 Vizualizari

Fostul viceguvernator Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a-l numi guvernator al Deltei pe Liviu Mihaiu. Săptămâna trecută, Vîntu scria din pușcărie, pe blogul său, că și-a recunoscut vina în acest dosar și că va fi judecat prin procedură simplificată

Bogdan Olteanu este acuzat de procurorii DNA că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ar fi solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, astfel încât o anumită persoană, adică Liviu Mihaiu, să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
”Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic (PNL – n.r).
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

.Întâlnirea din Deltă

Pe 31 iulie 2008 ar fi avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu și omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care Olteanu i-ar fi cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro ”în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra primului ministru în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării”.

Sprijin electoral

Anchetatorii mai spun că Olteanu ar fi acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie:

”Ulterior, activitatea infracțională a continuat cu remiterea, către inculpatul Olteanu Bogdan, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie - 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic. În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar).
Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum şi dispoziţiile art. 20 din legea 78/2000, care prevăd că în situaţia infracţiunilor de corupţie, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului”.

Procurorii cer să fie judecat sub control judiciar

Dosarul va fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Procurorii au mai solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. Totodată, DNA a anunțat că a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de alte fapte şi alte persoane.
 



Tag-uri: Olteanu

Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate