Bogdan Patriniche, bancher în Londra: "Este nevoie de 15-20 de ani pentru o administraţie de calitate şi nonpolitică"

Bogdan Patriniche, bancher în Londra: "Este nevoie de 15-20 de ani pentru o administraţie de calitate şi nonpolitică"

În anul 1990, Bogdan Patriniche era asistent la Facultatea de Electrotehnică la catedra de Măsurători şi Aparate Electrice. Doi ani mai târziu a plecat la studii în Franţa, pentru ca mai apoi să ajungă să lucreze pentru BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) în Londra, divizia de infrastructură.

După mai multe experienţe de muncă internaţionale, Bogdan Patriniche conduce o instituţie bancară din Londra, Origination Eastern Europe at the National Bank of Greece International (NBGI).

Este guvernatorul unei universităţii din Marea Britanie şi a iniţiat o organizaţie de caritate, Romanian Education Trust, care finanţează românii acceptaţi la primele zece MBA-uri (Master of Business Administration) din Europa. Ştiu că eşti de 15 ani în Londra unde lucrezi în domeniul bancar. Cum ai reuşit să te afirmi în acest domeniu şi în ce proiecte eşti implicat acum? Bogdan Patriniche: În iarna anului 1992, eram student la ENA (Ecole Nationale d'administration), la Paris. Am avut oportunitatea să lucrez în calitate de consultant tehnic la un proiect de reabilitare a sistemului de distribuţie electrică dintr-o ţară din Balcani. M-am ocupat de proiectul respectiv, iar beneficiarul acestui studiu de fezabilitate era BERD-ul, biroul din Londra. Ulterior, celor de la BERD le-a plăcut proiectul la care lucrasem şi mi-au oferit un job permanent. Aşa am ajuns la Londra.

În ianuarie 1993, am început să lucrez la BERD la Londra, în divizia de infrastructură, şi am rămas la BERD până la mijlocul lui 1997. În prezent, sunt implicat în proiecte de capital market pentru CEEMENA (Europa Centrala şi de Est, Middle East şi North Africa).

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste proiecte pot reprezenta tranzacţii de capital markets (deal-uri de dobândă, de curs, de credit, de materii prime) sau orice alte proiecte de finanţare structurată fie să sunt pe partea de debt, fie pe parte de equity. Acesta ar fi jobul meu principal. Printre proiectele personale se află şi o organizaţie de caritate care se numeşte Romanian Education Trust care finanţează românii care se duc la primele zece MBA-ul din Europa. Anul acesta, Romanian Education Trust a finanţat şase studenţi români care s-au dus la INSEAD, IMD, IESE, ESADE, RMS, IE. Mă mai ocup şi de sprijinirea altor fundaţii care au ca scop reabilitarea şi menţinerea arhitecturii tradiţionale din România şi alte vreo 18 ţări.

Cum este să fi bancher în Londra, în aceste timpuri tulburi?Este foarte greu pentru că situaţia economico-financiară globală – dar mai ales în Uniunea Europeană – este, şi va rămâne, volatilă. Sunt teorii care au văzut criza în V, sunt teorii care au văzut criza în W. Dacă vă uitaţi acum pe cifrele care relevă situaţia joburilor din America, ele sunt foarte modeste şi sunt sub aşteptări şi există pericolul să avem o criză în W. Deoarece toate guvernele europene implementează simultan programe de consolidare bugetară, adică de austeritate, există pericolul să avem o creştere scăzută sau chiar o mică recesiune. Acest lucru afectează numărul de tranzacţii care se fac şi implicit piaţa muncii din Londra (nici Bucureştiul nu este imun), iar acest lucru te poate afecta direct şi personal.

Referitor la situaţia din România, cum vezi lucrurile şi ce soluţii crezi că se pot aplica?Realitatea economică românească poţi să o priveşti static sau dinamic. Paharul poate fi pe jumătate plin sau pe jumătate gol. Asta este farmecul eternei şi fascinantei Românii. Dinamic înseamnă să te uiţi în ultimii 15 ani şi să încerci să te proiectezi în viitor. Pe de o parte, ai avut o parte din populaţia tânără care a emigrat, ceea ce reduce contribuţiile la stat. România are un număr de contribuabili mai puţini, o administraţie publică locală, regională, naţională în expansiune cu salarii mari şi o fiscalitate modestă, o legislatie a muncii "suedeză" (în sensul că e rigidă şi restrictivă fără ca românii să aibă productivitatea muncii suedezilor), deci sunt toate ingredientele pentru a genera pe termen mediu deficite bugetare semnificative şi lipsa de competitivitate.

Atât timp cât deficitele bugetare se pot finanţa nu mai este o problemă. Problema apare când piaţa nu mai vrea să îţi finanţeze aceste deficite şi atunci te duci la FMI sau la alte organisme internaţionale. Să fiu bine înţeles...nu e rău că te duci la bănci sau în piaţă să ridici lichiditate, e însă discutabil dacă nu trebuie să ai strategii alternative social-economice sau legislative care să-ţi permită dezvoltarea durabilă. Multe guverne europene introduc programe de austeritate, dar ele se combina cu eforturi de creşterea productivităţii şi a competitivităţii (via legislaţie, capacitate administrativă etc.).

În urma acestei analize, este important ca orice Guvern prezent sau care vine să promoveze un set de măsuri care să aibă un impact asupra modului de organizare, să reducă birocraţia, şomajul şi să crească productivitatea şi gradul de calificare. Să crească competitivitatea şi flexibilitatea pe piaţa muncii. Este important să crească gradul de atractivitate ca ţară, trebuie să atragi investiţiile directe. Aceasta ar fi analiza dinamică.

Prin analiza statică te uiţi cum poţi echilibra veniturile şi cheltuielile de la trimestru la trimestru sau de la an la an. La capitolul cheltuieli ai salarii, pensii şi toate proiectele care sunt demarate şi depind de bugetul statului. Trebuie să gândeşti cum poţi să reduci cheltuielile. Trebuie să încerci să faci o ordine a priorităţilor. În plus, există şi o datorie publică care are un anumit profil. Dacă iei în calcul veniturile, există tot felul de taxe. Ele pot fi optimizate, aşadar modulate.

Alte venituri sunt fondurile europene care sunt o ”fata morgana”, venituri din participările statului în diversele societăţi care sunt încă de stat unde poţi pune problema cum se pot optimiza. Sunt multiple aspecte care pot fi abordate şi optimizate, iar informaţia este transparentă şi la vedere. Printr-o căutare pe Internet, poţi afla toate măsurile pe care alte Guverne le-au luat sau urmează să le ia. Poţi să ai acces la studiile care s-au făcut în comparaţia dintre diverse măsuri. Trebuie să vezi ce se poate implementa în contextul economic românesc.

Cum ai reuşit să ajungi în aceste proiecte şi ce dificultăţi ai întâmpinat în evoluţia ta?Cu perseverenţa necesară şi flexibilitatea de a rezolva momentele dificile care apar în carieră, teoretic vorbind ar trebui să reuşeşti. În 1990 eram asistent la Facultatea de Electrotehnică la catedra de Măsurători şi Aparate Electrice. Am scris între ianuarie 1990 şi septembrie 1990 câteva sute de scrisori la toate universităţile din lume, începând de la Australia până la Africa de Sud, Orientului Mijlociu, evident Europa, SUA şi Canada.

Le-am scris orientându-mă după studii doctorale sau predoctorale în domeniul măsurătorilor electrice sau după studiile care îmi permiteau să fac tranziţia de la domeniul tehnic la cel economic. Sigur că la acel moment totul era făcut cu multă naivitate şi mult entuziasm şi am descoperit foarte multe lucruri făcând asta. Sunt lucruri pe care nu poţi să le înveţi decât exersându-le de foarte multe ori. La sfârşitul acestui proces destul de lung poţi să găseşti un program care să te accepte şi unele chiar să poată să-ţi ofere finanţare.

Vorbim de anul 1990, când nu erau nici burse, nici credite, nici bănci, vizele erau greu de obţinut, Romania nu era în UE, testele GMAT sau TOEFL se dădeau la Budapesta sau Varsovia. Am avut trei programe la care mă puteam duce: un program la Aahen în Germania, unul la Lyon în Franţa şi altul la Toulouse, tot în Franţa. Am făcut o alegere după multiple criterii în baza informaţiilor pe care le aveam şi am ajuns la Lyon unde am facut un DEA şi ulterior am început teza de doctorat în domeniul recunoaşterii imaginii. Este un domeniu foarte la modă astăzi.

De exemplu, sunt sisteme care îţi scanează irisul şi te pot identifica după iris. Ai văzut într-o groază de filme poliţiste sisteme de recunoaştere a feţei sau a mâinii, a piciorului. Eu mă ocupam de reconstrucţia peştilor. Cu o cameră tridimensională poţi să spui că un somon este un somon sau un păstrăv este un păstrăv. Era o muncă foarte interesantă pe care a făcut-o în colaborare cu Institutul Cousteau şi care îţi permite astăzi să eviţi să pescuieşti în zone unde sunt bancuri de peşti şi printre care sunt şi peşti care pot fi afectaţi de pescuitul masiv. De la Lyon am dat un examen şi am ajuns la ENA, iar de la ENA la BERD. Ulterior am lucrat la mai multe bănci şi corporaţii.

Tu ai avut activitate didactică şi în Bucureşti şi în Franţa. Cum se împacă cu domeniul bancar?La mine, cele două activităţi nu au fost desfăşurate niciodată simultan. Teza de doctorat făcută pe recunoaştere de imaginea avea aplicabilitate practică. Trebuia să produci un soft care putea fi instalat pe pescadoare şi să devină un standard al recunoaşterii de imagine. Partea de exploatare comercială nu aparţinea nici mie, nici Universitaţii, nici instituţiei care mă sponsoriza. Acum sunt guvernatorul unei universităţi din Marea Britanie, este o activitate neremunerată pe care o fac fiindcă sunt convins că pot să am o contribuţie la starea situaţiei financiare a universităţii respective şi pot să-i ajut şi să îi sprijin în programele pe care le au. Acestea nu sunt activităţi simultane, pentru că nu există niciun conflict de interese.

Având avantajul experienţei internaţionale, şi în domeniul bancar, cum crezi că am putea transfera ideile practice în România?Soluţiile există, sunt cunoscute şi există şi consultanţă la care cei care decid au acces. Această consultanţă poate proveni de la românii (sau specialiştii străini) care au experienţa necesară sau de la organismele internaţionale de specialitate. Consultanţa este posibilă şi accesibilă.

Totuşi, un profesionist român cu experienţă internaţională nu îşi găseşte mereu locul la nivelul decizional, în interiorul sistemului. Nu e vina nimanui. That´s life, cum spune englezul. Există nişte conflicte naturale de interes a căror rezolvare se face în timp. Unii tineri români au studiat cu bursă de la Guvernul României chiar cu acest scop. Această bursă a fost o iniţiativă bună, doar că rezultatul este cel pe care îl ştim cu toţii.

Problema este următoarea: îţi trebuie o masa critică, autosuficientă (şi care se poate auto-reproduce prin educaţie şi experienţă profesională) de oameni pregătiţi, doar că, pe altă parte, ai nevoie şi de altă masă de oameni critică care să aibă aceleaşi obiective ca tine. Un exemplu pe care pot să ţi-l dau este ENA, o şcoală de stat din Franţa care pregăteşte înalţi funcţionari publici. Trebuie să treci un examen riguros. Şcoala îţi permite să faci o serie de aplicaţii practice. Eu am fost 4 luni subprefect, am coordonat anumite departamente, am participat la mitinguri şi la luarea unor decizii. Colegii mei francezi au fost şi subprefecţi, au lucrat la ambasade sau au făcut diverse stagii în cadrul unor companii internaţionale.

După finalizarea studiilor au primit o repartizare în funcţie de merit în cadrul administraţie publice. În Franţa, în cadrul corpului de prefecţi sau subprefecţi, primele 25-30 de poziţii la nivel de judeţ sunt apolitice şi tot acest personal este practic apolitic, se roteşte ca să nu se poată coagula. Performanţele lor sunt măsurate trimestrial. Exista si versiunea românească dar la noi s-au importat numai aspectele propagandisto – superficiale nu şi ethos-ul şi educaţia pe care ENA în Franţa o oferă. Altfel spus, am creat o ENA românească de cumetrie, ca să parafrazez un clasic. Aşadar ei sunt nişte manageri evaluaţi pe activitatea lor.Exact. Compară acest fapt cu situaţii din alte ţări şi vezi la ce concluzii ajungi. Îţi trebuie un orizont de 15-20 de ani în care să îţi creezi o administraţie onestă, de calitate, nonpolitică şi care să fie flexibilă şi să se poată deplasa nu numai în Bucureşti, ci şi la Focşani, Vinju Mare, Mila 23 sau Dorobanţi. Trebuie ca aceşti oameni să facă munca lor la acelaşi standard calitativ, indiferent de Guvernul aflat la putere şi indiferent de locul în care se află ei în România. Franţa este un exemplu, Germania este un alt model, la fel şi Marea Britanie. Este interesant de văzut că fiecare sistem, deşi are mecanisme de selecţie diferită, funcţionează foarte bine. Comparati acest tip de administraţie cu vecinii noştri din Balcani.

Cum vezi tu diaspora românească şi iniţiativele ei de a schimba lucrurile din ţară?Aş putea să mă refer numai la diaspora din Londra. Împreună cu un grup de prieteni am întemeiat, în anul 2000, Romanian Business Club, o asociaţie care era formată, în majoritate, din bancheri sau consultanţi sau avocaţi sau specialişti IT. Ei sunt un grup de români extrem de muncitori, de ambiţioşi, dornici să reuşească, să aibă performanţe profesionale şi să facă ceva în viaţă. Trebuie să spun că ei sunt tineri, ceea ce este foarte bine, educaţi în România, au muncit tot în România, ulterior au făcut un MBA şi au venit să lucreze în Londra. Între 2000 şi 2007 a fost un boom de cerere de specialişti tineri, cu MBA care să lucreze în domeniul bancar sau al consultanţei juridice. Impactul lor (ca grup, nu ca indivizi) la nivelul societăţii din România este însă unul modest. Este greu de găsit un mod de a canaliza un impact pozitiv către România. Să fii bancher la Londra sau la Bucureşti este, în fond, aceeaşi meserie la fel de competitivă, ceea ce diferă este piaţa financiară şi tranzacţiile şi experienţele care le oferă piaţă.

Ultima întrebare pe care vreau să ţi-o adresez este legată de Romanian Education Trust. Poţi să spui mai multe despre această organizaţie şi cum o pot accesa tinerii?Această organizaţie are un scop caritativ şi acoperă numai 10 şcoli de business. Nu finanţează decât tinerii care fac un MBA la zi, la cele mai bune 10 şcoli din Europa conform Financial Times. Şcolile le puteti găsi pe website-ul FT. Fiindcă toţi membrii RET lucrăm (în Londra sau Bucureşti), facem acţiuni de strângere de fonduri când avem timp şi, de aceea, nu finanţăm mai mult de 7-8.000 euro pe student, această sumă reprezentând o parte din cheltuieli de subzistenţă anuale ale studentului respectiv. Anul aceasta am avut 6 studenţi, anul viitor probabil tot 6-7 estimez. Vom lansa, în curând, şi site-ul organizaţiei unde pot găsi mai multe amănunte. Dacă un candidat primeşte scrisoarea de acceptare de la una din primele 10 şcoli, mă poate contacta prin email (bcpatriniche@hotmail.com). Bafta!

Interviu realizat în colaborare cu Voci pentru România