Bombay, CENZURAT în India. Rebotezat Mumbai, numele vechi al oraşului a fost INTERZIS

Bombay, CENZURAT în India. Rebotezat Mumbai, numele vechi al oraşului a fost INTERZIS

Bombay, numele oraşului care a fost rebotezat în 1995 în Mumbai, nu mai poate fi auzit într-un cântec difuzat la televiziune după decizia luată în acest sens de organul de cenzură din India. Bip-urile folosite pentru cenzura numele vechi al metropolei provoacă indignare în ţară, relatează EFE.

Mihir Joshi, solistul trupei Mihir Joshi Band, a rămas stupefiat duminică auzind la televizor, unde se difuza melodia sa "Sorry", de pe albumul "Mumbai Blues", că numele de Bombay, care este cenzurat de autorităţi, este camuflat sub un fluierat strident, scrie Agerpres.

"Ştiam că îl vor trece sub tăcere, dar nici să-l acopere cu un 'bip'" a declarat Joshi agenţiei EFE, recunoscând că nu şi-a putut crede urechilor când a auzit zgomotul deranjant cu care cenzura acoperă cuvintele considerate ofensatoare. După ce Joshi a denunţat situaţia, hashtag-ul "Bombay" a devenit viral pe Twitter. 

Atunci când a compus melidia, în urmă cu un an şi jumătate, Joshi nu şi-a închipuit că denumirea Bombay va ajunge să fie atât de controversată. "Întreaga ţară înţelege că este o situaţie absolut ridicolă", a subliniat artistul

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia Centrală de Certificare Cinematografică (CBFC) a informat în decembrie casa de discuri a lui Joshi că melodia poate fi difuzată fără să se audă însă cuvântul Bombay, cu care artistul dorea să facă doar o rimă (în engleză) pentru cântecul său. Mumbai, numele originar al oraşului în limba marathi în acest stat, a fost impus în 1995 în loc de Bombay, denumire dată oraşului în secolul al XVI-lea şi care provine din cuvântul portughez Bom Baia.