Tulburarea de personalitate de tip "Borderline" îţi dă senzaţia de gol interior. Cauzele îşi au originea în copilărie şi tratamentele vindecă doar efectele.

Delia are 22 de ani şi tocmai s-a despărţit de prietenul ei. O jignea şi o făcea să plângă: "Mi-a distrus viaţa!". Dacă încerci s-o linişteşti începe şi mai tare: "Îmi vine să mor!". De fapt a şi încercat. "A luat medicamente. Dar nu suficiente!", explică psihiatrul Gabriel Diaconu, psihoterapeut la clinica Mindcare.

Fata a îngurgitat pastilele pentru că a cedat în acel moment. Scopul era însă altul, anume manipularea celor dragi, în special a iubitului ei. "A vrut să-i arate prietenului ei că pentru el a făcut-o!", spune medicul. Dacă băiatul cu care trăieşte de trei ani, de când a plecat de acasă după ce a picat la facultate, şi-ar cere scuze l-ar ierta pe loc. "N-ar fi prima oară şi nici el nu-i tocmai în regulă...", povesteşte doctorul Diaconu.

Tânăra nu are fraţi şi a crescut singură la părinţi. O familie bună care, când fetiţa avea şapte anişori, a avut un moment de cumpănă.

Era în clasa I când taică-său o luase razna şi începuse să bea. Dacă făcea o prostie o şi altoia. Maică-sa se săturase, dar îi era frică să ia o decizie singură. "Ce-ai zice Delia dacă eu şi tata divorţăm!". A luat-o prin surprindere. Fata ar fi vrut cu amândoi. Şi cu mama şi cu tata! Au trimis-o la bunici unde a stat câteva luni bune. Când s-a întors acasă lucrurile erau în regulă. Delia a crescut. După ce a ratat admiterea la facultate, de frica reproşurilor din familie a ales să se mute la proaspătul prieten. Acum i-a ajuns, a câta oară, cuţitul la os. "Nu mai pot. E pentru prioma oară când am vrut să mor! Celelalte n-au fost pe bune!", i-a spus doctorului printre sughiţuri de plâns.

Abuzul din copilărie

Primul prieten l-a avut devreme, la numai 14 ani. El, cu trei ani mai mare şi liceean de a XI-a, era arătos, popular şi o făcea să se simtă bine când o scotea la distracţie cu prietenii săi. I-a cedat după trei săptămâni. I-a făcut pe plac atunci de câte ori a vrut el s-o aibă. "După ce actul sexual se consuma, mergeam în baie şi plângeam", i-a spus doctorului. Fata se simţea folosită. Era frumuşică, dar "slabă". Rămăsese cu trauma certei părinţilor din copilăria sa. Dar Delia mai ascundea ceva ce nu spusese nimănui! "După ce se întorsese din «vacanţa» forţată de la bunici, fetiţa vomita, aparent fără motiv, în fiecare duminică la prânz".

Ce se întâmplase atunci? În fiecare dimineaţă de duminică, bătrânii plecau la biserică şi o lăsau pe fetiţă în grija fratelui mai mic al bunicii, un bărbat de 40 de ani cam alcoolic de fel. Nu se ştie la ce abuzuri a fost supusă, dar e limpede că de acolo i s-a tras starea de vomă care se instala cu precizie de cronometru în fiecare duminică la prânz. Au dus-o la medic. "Dar doctorul nu era psihiatru. A constatat doar că e un copil anxios şi i-a sfătuit pe părinţi să nu divorţeze până nu creşte fata, dacă se gândesc la binele ei", detaliază specialistul. Anii au trecut: "Acum are mari şanse să mai ia pastile, să aibă tentative de suicid şi să rămână cu prietenul ei. Părinţii n-o primesc acasă...". Graniţa dintre nevroză şi psihoză

"Povestea Deliei este istoricul imaginar al trăirilor unei sume de pacienţi. Toţi cu diagnosticul de «Tulburare de personalitate de tip Borderline». Astfel, oricine poate înţelege ce este cu adevărat această manifestare...", îşi motivează discursul psihiatrul Gabriel Diaconu.

"Majoritatea zdrobitoarea a pacienţilor cu aceasta tulburare ajung la psihiatru într-o criză a vieţii lor. Foarte de des e o tentativă de suicid care are câtevacaracteristici. E făcută cu un mijloc de mică letalitate. Sunt puţine şanse să mai ajungă la medic după ce se aruncă la metrou sau de la etaj", explică boala doctorul Diaconu.

Într-o traducere liberă, Borderline înseamnă graniţa dintre nevroză şi psihoză. Termenul, cu vechime considerabilă în psihiatrie, a devenit cunoscut publicului larg atunci când Madonna a lansat un videoclip de succes, în anii `80, cu acelaşi nume.

"În fapt, această tulburare de personalitate este remarcabilă prin câteva lucruri: un istoric de încercări disperate de a preveni abandonuri reale sau imaginare, abuzul în copilărie şi un istoric relaţional marcat de împăcări şi despărţiri furtunoase. În plus, toţi veritabilii «Borderline» au o stare de gol interior. Ei nu se plac pe ei înşişi!", punctează psihoterapeutul.

Tratamente şi nu prea

O altă caracteristică specifică acestei tulburări de personalitate este autovătămarea. "Sunt femei care îşi taie părul. Alţii se taie cu lama sau se ard cu ţigara. Au episoade de ore, până la câteva zile, în care pierd contactul cu realitatea. Ori nu comunică deloc, ori sunt hiperactivi! Intră într-o stare de agitaţie extremă în care sunt obsedaţi de criza lor. Pe scurt, zic: «Gata, mor! Nu mai pot!». Şi, a doua zi, pot părea perfect normali! Mulţi dintre ei, până la 50%, au probleme în avea un loc de muncă stabil, au probleme cu autoritatea, beau şi fumează foarte mult", descrie medical simptomele maladiei.

În acest moment, Borderline-ul nu se vindecă în sensul cunoscut de omul de rând. "Există tratamente pentru crize, care scad impulsivitatea, agresivitatea şi micşorează intensitatea gândurilor de sinucidere. Sunt, însă, anumite forme de psihoterapie care echilibrează bolnavul şi-i creşte calitatea vieţii", vorbeşte medicul depre tratamentul tulburării. Dar, tot el spune, acest mijloc terapeutic nu schimbă fundamental interiorul pacientului: "Există lucruri impenetrabile la tratament: golul interior, frica de abandon relaţional şi impulsivitate".