Editura Evenimentul si Capital

Borgesiada. Pasiune și tango

13-10/19sever_CP-465x390
Autor: | | 28 Comentarii | 610 Vizualizari

În ”Superstițioasa etică a cititorului”, Borges deplînge o anume patologie a cititorilor pe care o numește ”superstiția stilului”. Cititorii caută stilul, ”nu eficiența sau ineficiența unei pagini, ci aparenta iscusință a scriitorului”. Cititorii abdică de la propriile emoții sau chiar de la propriile convingeri, dacă li se pare că au în față o pagină scrisă ”cu stil”. Cititorii ”au aflat că adjectivele nu trebuie să fie banale și vor opina că o pagină este rău scrisă atunci cînd îmbinarea adjectivelor cu substantivul nu oferă surprize...au aflat că și concizia este o virtute și îl socotesc concis pe cel care se înnămolește în zece fraze scurte și nu pe cel care strunește una amplă.”

 Prejudecata stilului, în fapt o formă de vanitate a cititorului, merge atît de departe încît nimeni nu ar accepta vreodată că o carte pe care o iubește sau o carte mare a culturii universale nu are stil. Borges demonstrează că ”Don Quijote” (nici mai mult, nici mai puțin!) este o carte fără stil. Notăm ca atare observația lui Borges. Nu putem avea vreo părere de vreme ce nu am citit-o în spaniolă, căci e absurd să te pronunți asupra stilului unei cărți pe care nu o citești în limba în care a fost scrisă. În sprijinul tezei sale, Borges invocă susținere importantă: Baltasar Gracián, Quevedo, Leopoldo Lugones. Fiind o carte fără stil, ”Don Quijote” supraviețuiește foarte bine în orice limbă este tradusă și este perfect clară pentru oricine. Dar Cervantes nu se preocupă prea mult de stil, pentru că spune povestea cu pasiune. Cînd autorul are pasiunea personajelor și poveștii lor, este preocupat să o spună cît mai clar și nu cît mai frumos. Între un autor pasionat, care spune povestește direct implicat afectiv și cititor se stabilește imedat o relație de încredere care îl poate duce pe cititor spre concluzii greșite, cum ar fi convingerea că o poveste care îi place este cu necesitate povestită ”cu stil”. Cînd, de fapt, miracolul lecturii, miracolul clipei de fericire pe care cititorul o trăiește cînd savurează povestea nu este produsul stilului, ci al pasiunii scriitorului. Așadar, goanei după stil, Borges în preferă pasiunea pentru subiect. Și atunci, de ce detesta Borges tangoul? Cum poți să cauți pasiunea în litratură și să ocolești tangoul?

Cu atît mai misterioasă această știută antipatie a lui Borges pentru tango, cu cît îi plăcea milonga și adesea amintea cu mîndrie că a și scris versuri pentru anumite milongas. Culeg, din cîte pagini scrise de Borges îmi vin în minte, cîteva motive. Primul, vulgaritatea. Tangoul e un produs de bordel (Borges amintește undeva cît de ridicoli erau bărbații din Buenos care dansau la colț de stradă tango între ei, pentru că greu puteau găsi o femeie să accepte să danzeze acest dans de curve). Senzualitatea sa e nerușinată. Al doilea, violența. ”Tangoul cuțitelor”. Tangoul are ceva umbros-amenințător.  Cineva din aproapiere își poate pierde mințile în pasiunea aceasta tumultuoasă și poate deveni violent. În fine, paradoxal, tangoul este o suprimare a masculinității, a machismului. Borges spune undeva că un ”compadrito” care se respectă nu admite o asemenea dependență și nu se vulnerabilizează sufletește în asemenea hal față de o femeie.

În 1965, Argentina întreagă aștepta cu sufletul la gură rezultatul primei colaborări dintre scriitorul ei cel mai important, Jorge Luis Borges, și compozitorul ei cel mai important, Astor Piazzolla. A rezultat un disc, ”El tango”, găsibil și azi, pe care vă las să-l judecați singuri. Și o polemică între cei doi titani, care nu s-au înțeles deloc. Interesant este că fiecare îl acuza pe celălalt de același lucru: de surzenie. Piazzolla a spus despre Borges că a scris versuri splendide (”niciodată nu am citit ceva mai frumos”), dar că în materie de muzică era de-a dreptul surd (”nu știe nimic, nimic și nici nu-l interesează muzica deloc...nu face diferența între Beethoven și Juan de Dios Filiberto”). Borges, la rîndul lui, a spus despre Piazzolla că ”nu are auz deloc – e singurul om pe care l-am cunoscut în viață la care surzenia muzicală se conjugă perfect cu surzenia poetică”.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro