Boroianu: Puterea de a suda din interiorul partidului o are doar Calin Popescu-Tariceanu

Boroianu: Puterea de a suda din interiorul partidului o are doar Calin Popescu-Tariceanu

Fostul Secretar de Stat de la Ministerul Culturii, liberalul Radu Boroianu crede că singurul capabil în acest moment să refacă Partidul Naţional Liberal este Călin Popescu-Tăriceanu.

”Până la urmă ne batem pentru liberalism şi credem cu putere în ideile noastre. Statutul ne îndeamnă să ne adunăm în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu. Eu am speranţa fermă că această aglomerare de gafe fundamentale îi vor trezi pe cei din PNL. Călin Popescu-Tăriceanu a fost un prim-ministru care a reprezentat cu cinste acest partid”, a declarat Radu Boroianu, potrivit pesurse. ro.

În opinia sa, strategiile lui Antonescu au scindat partidul şi l-au îndepărtat de adevăraţii liberali şi de liberalism.

”Sciziunile au caracterizat întreaga istorie a partidului, ele au existat încontinuu în liberalismul românesc. Istoria liberalismului românesc e o istorie foarte tumultuoasă. Schimbările de după 1990 nu au fost întotdeauna plecări cu acuza că cei care raman în cealaltă parte nu sunt liberali, nu. De data aceasta eu constat că aceste suceli şi răsuceli care în concepţia lui Antonescu l-ar fi făcut mai puternic nu au făcut altceva decât să îl îndepărteze de liberalii adevăraţi şi de liberalism. De aceea, la ora actuală cred că o bună parte dintre liberali se gândesc să se ataşeze şi nu am să o ascund, eu m-am ataşat dejaâ grupului care îl susţine pe Călin Popescu-Tariceanu. Noi ţinem la ideile noastre nu pentru ca suntem fixişti, ci pentru că noi credem în valoarea lor”, a spus Radu Boroianu.

Ne puteți urmări și pe Google News