BOX. Lucian Bute și Badou Jack, doar o REMIZĂ la Washington. Românul vrea să urce din nou în ring

BOX. Lucian Bute și Badou Jack, doar o REMIZĂ la Washington. Românul vrea să urce din nou în ring

Lucian Bute (36 de ani) nu a putut cuceri centura WBC la categoria semimijlocie, după ce lupta sa cu Badou Jack s-a încheiat la egalitate.

În arena „DC Armory” din Washington, Bute a luptat de la egal la egal cu deținătorul centurii WBC. La finalul meciului, unul dintre judecători i-a acordat victoria suedezului (117-111), însă ceilalţi doi au decis că rezultatul a fost 114-114. Astfel, centura a rămas în continuare la Badou Jack, care va boxa în acest an cu britanicul James DeGale (campion mondial IBF), pentru unificarea centurilor.

Însă, după lupta de astăzi, Lucian Bute a anunțat că nu se retrage și vrea să urce din nou în ring, cu învingătorul întâlnirii dintre Jack și DeGale.

„A fost o luptă echilibrată. Le mulţumesc lui Floyd (n.r. Mayweather) şi Badou pentru şansa de a lupta în acest meci. Felicitări pentru Badou Jack, el e campionul şi păstrează centura, dar vă rog să mă credeţi că fost foarte echilibrat. Vreau să boxez cu câştigătorul dintre Jack şi DeGale. Sigur nu mă retrag, vreau să mă lupt cu amândoi din nou!”, a declarat Bute.

Ne puteți urmări și pe Google News