Braco, omul cu cea mai scumpă privire în gol din lume, a stors zeci de mii de euro și de la români

Braco, omul cu cea mai scumpă privire în gol din lume, a stors zeci de mii de euro și de la români

În acest weekend, mii de bucureșteni au dat între 30 și 40 de lei pentru cinci minute de tăcere în compania unui croat care promite că îți îmbunătățește viața doar uitându-se la tine

În acest weekend, la Crystal Pallace Ballrooms, din zona pieței bucureștene George Coșbuc, a fost organizată o manifestare care a atras mii de persoane. Personajul central a fost Braco, un croat care, din 1995 încoace, strânge mii de adepți pretutindeni în Europa și America. Reprezentația are un „punct central”, 5 minute în care Braco urcă pe scenă și tace, în timp ce privește mulțimea din sală.

Braco, pe numele său adevărat Josip Grbavac, în vârstă de 48 de ani, este un croat care atrage adepții fără a se considera guru, profesor sau mentor religios. Susține că a moștenit talentul de a transmite energia solară, pozitivă, prin privire, de la maestrul său, Ivica Prokic, tot croat.

Ne puteți urmări și pe Google News

În reprezentații – care toate constau în tăcere și privit - ținute în 67 de orașe, Braco a dezvoltat o rețea de adepți. De ceva timp, prin intermediul organizației Evoluăm Împreună, mișcarea a ajuns și în România.

În 31 ianuarie și 1 februarie, au fost deja mii de oameni la prezentarea filmului său, „Puterea Tăcerii”, iar acum, pe 3 și 4 martie, cei care cred în puterea vindecătoare a croatului s-au strâns din nou.

O afacere foarte profitabilă, dacă ne uităm la cifre. Au fost 4 reprezentații vineri – între orele 17 și 20 - și 5 sâmbătă, de la 8.30 la 12.30. În sală erau 400 de locuri și toate „spectacolele” au fost „sold out”. Biletul costa 30 de lei, dacă făceai rezervarea din timp, sau 40 de lei dacă luai biletul pe loc. Organizatorii spun că au vândut în jur de 3.200 de bilete, așa că „prețul tăcerii” lui Braco se duce la mult peste 20.000 de euro.