Brexit: Producătorii auto şi-ar putea MUTA directorii din Londra în Bucureşti, Sofia sau Budapesta

Brexit: Producătorii auto şi-ar putea MUTA directorii din Londra în Bucureşti, Sofia sau Budapesta

În urma votului privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit), producătorii auto au relocat poziţiile de conducere de la Londra în Europa de Est, în special în România, Ungaria şi Bulgaria, a anunţat compania de recrutare DHR International, transmite Agerpres.

Ştirea vine după ce Ministerul Afacerilor Externe din Japonia a adresat un memoriu autorităţilor britanice în care şi-a exprimat îngrijorarea privind impactul Brexitului asupra producătorilor auto, care ar putea fi obligaţi să plătească taxe şi în Uniunea Europeană şi în Marea Britanie. 

Renault, Daimler, Audi şi Jaguar sunt printre companiile care şi-au anunţat noi operaţiuni în Europa de Est sau deja şi-au înfiinţat fabrici aici. 

Deşi salariile directorilor vor rămâne cu 40% mai scăzute, ei ar putea fi tentaţi să se mute în afara Marii Britanii, în condiţiile în care nivelul chiriilor în Bulgaria sunt cu 86% mai scăzute decât în Londra. 

Ne puteți urmări și pe Google News