BREXIT-ul TOT MAI APROAPE! Premierul britanic: "Se va produce LIN ȘI ORDONAT"

BREXIT-ul TOT MAI APROAPE! Premierul britanic: "Se va produce LIN ȘI ORDONAT"

Brexitul este inevitabil! Premierul britanic Theresa May a dat asigurări, într-un discurs pe care l-a susținut la Conferința de primăvară a Partidului Conservator, că negocierile cu Uniunea Europeană în ceea ce privește Brexitul se vor axa pe menținerea unității Regatului Unit.

Totodată, premierul a atenționat Scoția că nu este momentul potrivit pentru un nou referendum de independență, informează Agerpres, citând surse agențiile străine.

"Negocierile care vor începe cu UE vor fi vitale pentru toată lumea în Regatul Unit (...) Este esențial să obținem un acord corect și ca toate eforturile și energiile noastre ca țară să se concentreze pe acest obiectiv", a subliniat șefa executivului de la Londra. 'Întotdeauna voi lupta pentru consolidarea și susținerea acestei prețioase, prețioase uniuni', spus Theresa May, care a recunoscut că 'nu va fi o luptă ușoară'.

Premierul a făcut referire atât la negocierile care vor demara cu Uniunea în urma cărrora vor fi stabilite condițiile ieșirii din blocul comunitar cât și la declarațiile unor oficiali scoțieni, în special ale premierului Nicola Sturgeon, care a insistat pentru organizarea unui nou referendum privind independența Scoției.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context, Theresa May a acuzat Partidul Național Scoțian, din care face parte și Sturgeon, că are o 'viziune îngustă' asupra independenței Scoției.

"Suntem patru națiuni, dar, în suflet, un singur popor (...) Trebuie să acționăm împreună pentru a obține cel mai bun rezultat", a mai spus Theresa May, care a promis că în negocierile cu UE va ține cont de părerile și interesele tuturor celor patru entități care alcătuiesc Regatul Unit.