Brian Adams, hărţuit de doi români | VIDEO

Brian Adams, hărţuit de doi români | VIDEO

Artistul, în vârstă de 49 de ani, a depus o plângere la poliţia din Londra împotriva a două persoane, care îl agresează de mai multe săptămâni, informează thesun.co.uk.

Potrivit sursei citate, cele două persoane, mamă şi fiu, despre care se crede că sunt din România şi că suferă de probleme psihice, l-au urmărit timp de mai multe săptămâni pe celebrul cântăreţ.

Iniţial, ei l-au văzut pe rocker-ul canadian într-un restaurant şi s-au dus să-i ceară un autograf. Apoi, cei doi au mers şi în faţa casei lui Adams, din Chelsea. De atunci artistul este urmărit permanent.

"Totul a început atunci când l-au văzut în restaurant. Bryan preferă să fie discret şi nu este nici pe departe genul de star rock uşor de recunoscut. El a fost bucuros să le dea un autograf, dar mama şi fiul ei au devenit obsedaţi de persoana lui. El nu doreşte ca ei să păţească ceva rău, vrea doar să fie lăsat în pace", a precizat o sursă din anturajul lui Brian Adams.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poliţia londoneză i-a dat starului canadian câteva sfaturi pentru siguranţa personală şi a instalat un sistem de alarmă la domiciliul acestuia.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Londra a declarat că este cercetată în prezent "o acuzaţie de hărţuire depusă de un bărbat în vârstă de peste 40 de ani" şi că, "deocamdată, nu a fost făcută nicio arestare, dar ancheta va continua".

Bryan Adams este unul dintre cei mai faimoşi cântăreţi şi compozitori canadieni.