Bruxelles. Șefii de stat și de guvern se reunesc pentru a analiza scrutinul european

Bruxelles. Șefii de stat și de guvern se reunesc pentru a analiza scrutinul european

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană se reunesc, în această seară, la Bruxelles pentru o analiză a scrutinului european, marcat de sfidare sau respingere, în special în Franţa, unde extrema dreaptă a devenit prima forţă a ţării.

 Preşedintele francez Francois Hollande a cerut luni Uniunii Europene să "se retragă acolo unde nu este necesară" pentru a fi eficientă, la o zi după un scor istoric obţinut de anti-europeni la alegerile europene.

"Europa a devenit ilizibila, sunt conştient de aceasta, îndepărtată, şi, pentru a spune tot, de neînţeles, chiar şi pentru state", a declarat Hollande, potrivit Hotnews.ro.

Apreciind că "acest lucru nu poate să mai dureze" şi că UE trebuie să fie "simplă, clară pentru a eficienta", el i-a cerut "să se retragă acolo unde nu este necesară", fără alte precizări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Triumful de duminică al Frontului Naţional în Franţa, clasat pe primul loc cu un scor istoric de 25,4 la sută, perceput drept un seism politic, a simbolizat o creştere puternică a extremei drepte şi a eurofobilor în UE, chiar dacă dreapta conservatoare păstrează cel mai mare număr de aleşi în Parlament.