PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Bucureștii, în triunghiul „morții” cu Istanbul și Atena | CHIRURGUL POLITIC

Autor: | | 10 Comentarii | 4204 Vizualizari
Sebastian Lăzăroiu
Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a revenit în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. În fiecare marți puteți citi diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pe cele mai importante evenimente ale săptămânii

Circulă un banc zilele astea pe străzile Atenei. „-De ce lui Tsipras nu-i pasă de interesul național? – Pentru că nu-l are pe Gabi Oprea lângă el.” Ponta îl are însă, nu lângă el, ci, acum, de-a dreptul în locul lui. Premierul „exilat” la Istanbul lansează o altă șarjă de populism – TVA de 19%, însă nu-l poate întrece pe Alexis Tsipars, care, cu bisturiul creditorilor ajuns până la os, vrea să-i întrebe pe greci dacă sunt de acord cu măsurile de austeritate. Păcat că nu s-a inventat încă acea intervenție chirurgicală care să extirpe politicienilor iresponsabili ”glanda populistă”. Și Bucureștiul și Atena ar fi mai în siguranță. Între timp, PSD dă în clocot, iar startul în bătălia pentru succesiune s-a dat deja. Cercul se închide. Modificarea granițelor majoritare în Parlament e pe cale să se producă, ironic, în jurul aceluiași personaj care a dus la formarea acestei majorități: MRU.


FOTO: Acum trei ani, Victor Ponta îi „sufl a” lui M.R.Ungureanu funcția de premier. Astăzi, istoria l-a răzbunat pe MRU FOTO: EVZ



Prima săptămână fără Ponta prim-ministru

Pe bună dreptate, nimeni din PSD nu mai crede că prezența lui Victor Ponta pe malurile Bosforului era absolut necesară. Dimpotrivă, partidul dă semne că a înțeles mesajul și își caută un președinte. Pentru Opoziție sau pentru Putere? Rămâne această întrebare, deși mișcările lui Iohannis nu prea lasă loc de interpretări.

Pe de o parte e Liviu Dragnea, care, deși poartă povara unei condamnări la închisoare în primă instanță, se străduiește să rămână în jocul intern. Somația sa fără echivoc către Ponta de a se întoarce în patrie de urgență, dat fiind că PSD-ului îi fuge majoritatea de sub picioare, primește un răspuns slab de la Istanbul: Rovana Plumb. Rolul ei pare a fi doar de a ține locul cald președintelui, adevărata succesiune tace și se pregătește în umbra conducerii Camerei Deputaților. Dacă Plumb ar avea sprijin pentru a prelua partidul, am fi, probabil, singura țară europeană cu cele două mari blocuri politice conduse de femei, ceea ce n-ar fi deloc rău. Un Victor Ponta, ”muribund politic”, acuzat aproape fățiș de ai săi camarazi de dezertare întrun moment foarte dificil, nu va putea să o impună pe Rovana Plumb într-o eventuală rundă de alegeri interne.

MRU își ia majoritatea înapoi

În fapt, față de mai 2012, Ungureanu nu-i recuperează decât pe vechii liberali și pe „fugarii” lui Blaga. Pentru că UDMR și UNPR s-au dovedit parteneri loiali la moțiunea de cenzură care a adus USL la putere. Doar parlamentarii din axa Blaga-Frunzăverde revin la gânduri mai bune față de persoana fostului premier sacrificat, e drept, acum doar pentru o funcție de șef al spionilor. În mod simbolic, ca-ntr-o buclă a istoriei, votul din Parlament pentru șefia SIE consacră decesul de facto al USL. Cu Ponta la Istanbul, Iohannis mută și câștigă, provocând derută totală în actuala coaliție majoritară, astăzi condusă provizoriu de Gabriel Oprea. În realitate, însă, de la plecare lui Ponta, Oprea pare a conduce o altă majoritate, PNL-UDMR-UNPR, care s-a și evidențiat deja la votul pentru Strategia Națională de Securitate. Așteptând un semnal de forță de la Istanbul, activul PSD a primit stupefiat un mesaj neputincios de la Ponta, o bălmăjeală politică din care n-a rămas decât o tânguială (”Iohannis nu și-a ținut cuvântul”) și multă resemnare.

GREXIT sau două perechi de palme iresponsabililor de la București

Puterea și Opoziția, așa cum neau obișnuit în anii electorali, își dau mâna în cursa nebună pentru câștigarea alegerilor, intrând cu bocancii în viitorul cetățenilor acestei țări. Speranța de a domoli febra populistă pe malurile Dâmboviței, culmea!, vine de la Alexis Tsipras și el neîndurător față de soarta grecilor de a ieși din ”minciuna economică”. Căci o intrare a Greciei în incapacitate de plată și, ulterior, ieșirea din zona Euro vor avea efecte indubitabile asupra tuturor țărilor europene. Asupra României, impactul direct nu va fi atât de evident, dată fiind expunerea mică pe care o avem pe băncile grecești. Indirect, însă, prin zona euro, nu va fi fericire nici la București și, poate, amenințările iminente ale Grexitului îi vor pune pe gânduri pe populiștii de toate culorile, de la Ponta la Blaga, gata să dea foc deficitului bugetar cu măsuri fără acoperire durabilă. Că PSD e dispus să pârjolească lanurile și să sece fântânile, în drumul de retragere de la guvernare, e cumva de înțeles, chiar dacă nu e acceptabil. Că Blaga și Predoiu își amorsează singuri bombe cu ceas înainte de venirea la guvernare, sfidează atât logica elementară cât și bunul simț.

Ghiță țipă, dar nu aude decât ecoul unei tigăi

Ca și alți foști politicieni prinși, în ultimii ani, în ițele ascunse ale serviciilor secrete, mogulul RTV se vede înțărcat de procurori în Republica Ploiești și amenință cu dezvăluiri. Singura dezvăluire care transpare însă tot mai evident din dosarele Herțanu- Cozma-Ghiță este că și Victor Ponta a jucat un rol în păienjenișul afacerilor necurate de la Prahova. Ghiță devine un tip exemplar de ”mogulaș” cu bani, care a crezut că face jocuri la nivel înalt și-i poate înlocui în peisaj pe tartorii SOV și Voiculescu. Iluzia lui s-a risipit destul de repede – în România nimeni nu va mai ajunge în poziția în care să acumuleze și bani și informație și decizie politică.


Tag-uri: bucuresti, atena, sebastian layaroiu, evz, gabriel oprea, gabi oprea, psd, tva, mru, victor ponta, rovana plumb, usl, sie, udmr, unpr, strategia nationala de securitate, Alexis Tsipras, rtv, prahova
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bucureștii, în triunghiul „morții” cu Istanbul și Atena | CHIRURGUL POLITIC.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii