Bugetul de stat, „orfan” la audierile în comisii

Bugetul de stat, „orfan” la audierile în comisii

Darius Vâlcov, viitorul ministru de Finanțe, nu a susținut bugetul de stat în fața comisiilor parlamentare.

Comisiile parlamentare au fost convocate ieri pentru a își da avizul asupra bugetului de stat și bugetelor pe instituții. Dezbaterile în comisii, la discuţiile pe bugetul pentru 2015, au început cu scandal, după ce fostul ministru delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, propus pentru portofoliul Finanţelor Publice, nu s-a prezentat la ședinţă. Reprezentanții opoziției au cerut ca ședința să nu înceapă în lipsa acestuia, dar s-au mulțumit în cele din urmă cu prezența a doi secretari de stat, care au fost implicați în elaborarea bugetului pe 2015. Întrebat de presă de ce nu a fost la audieri, Vâlcov a spus că ministerul pe care l-a coordonat nu mai există, așa că nu avea legitimitate în fața comisiilor.

Probleme cu bugetele din Justiție

Bugetele Ministerului Public, Curții Constituționale și Consiliului Superior al Magistraturii au primit aviz favorabil de la Comisiile juridice ale Parlamentului. Ministerului Public i-a fost alocată pentru anul 2015 suma de 709 milioane de lei. Potrivit procurorului general al României, Tiberiu Niţu, bugetul Ministerului este însă, per ansamblu, sub execuţia bugetară din 2014, sugerând astfel că fondurile ar putea fi insuficiente. Curtea Constituţională are alocată pentru anul viitor, la cheltuieli din bugetul de stat, suma de 14,8 milioane de lei, iar Consiliul Superior al Magistraturii are alocată suma de 90,4milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bani în plus pentru Agricultură

Comisiile parlamentare pentru agricultură, reunite, au aprobat suplimentarea bugetului pe 2015 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu 98 de milioane de lei, pentru acordarea de subvenţii în agricultură.

Anterior, și bugetul MApN, cel al asigurărilor sociale și cel al Ministerului Finanțelor fuseseră suplimentate.