Bulevardul care a însemnat intrarea Vienei în epoca modernă

Bulevardul care a însemnat intrarea Vienei în epoca modernă

Ringul vienez (Ringstrasse), bulevardul care a însemnat intrarea Vienei în epoca modernă, împlinește în 2015 un secol și jumătate.

Pe tot parcursul anului vor fi organizate numeroase expoziții și manifestări care vor marca această aniversare. Site-ul i-voyages.net amintește istoria Ringului și trece în revistă cele mai importante momente dedicate lui în 2015.

Lecţie de istorie

Pe 20 decembrie 1857, împăratul Franz-Iosef a ordonat demolarea construcțiilor militare din jurul orașului vechi și, un an mai târziu, Viena s-a transformat într-un imens șantier. Ca și Parisul, redesenat de baronul Haussmann, capitala Imperiului austro-ungar a înregistrat atunci cea mai mare transformare urbanistică a sa. Inaugurat oficial în 1 mai 1865, Ringul vienez a pus capăt planului feudal al așezării, transformându-l într-unul din cele mai mari orașe moderne ale Europei.

Ne puteți urmări și pe Google News

De o parte și de alta a bulevardului au fost construite locuințe și palate ale unor familii avute din Imperiul austro-ungar, dar și Opera Națională, Muzeul de Istorie Naturală, Parlamentul, Primăria, Burgtheater sau Universitatea. În prezent, Ringul înconjoară centrul istoric al Vienei, constituind o adevărată lecție de istorie și arhitectură. Este și locul unde se desfășoară multe manifestări de prestigiu, printre care Balul Operei, dar și populare, ca Argus Bike Festival, în piața Primăriei (11-12 aprilie) sau Streetparade (29 iulie).