BUNDESBANK: Imigrația reprezintă o șansă pentru Germania

BUNDESBANK: Imigrația reprezintă o șansă pentru Germania

Preşedintele Băncii Centrale Germane, Bundesbank, Jens Weidmann, a estimat că imigraţia reprezintă o şansă pentru Germania, care, în condiţiile îmbătrânirii populaţiei sale, are nevoie de mână de lucru suplimentară.

„Gestionarea afluxului de refugiaţi va fi presantă pentru Germania. Dar imigraţia presupune şi şanse, care vor fi cu atât mai mari cu cât vom reuşi să integrăm în societate şi pe piaţa muncii persoane venite la noi pentru a rămâne'', estimează Jens Weidmann, într-un articol în cotidianul german Süddeutsche Zeitung, în timp ce Germania s-a confruntat în ultimele săptămâni cu zeci de mii de solicitanţi de azil.

„Având în vedere schimbarea demografică, Germania are nevoie de mână de lucru suplimentară, pentru a putea să-şi menţină nivelul de prosperitate'', a afirmat Weidmann.

Penuria de mână de lucru este estimată la 1,8 milioane de persoane în Germania la orizontul lui 2020.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Bundesbank subliniază, printre altele că, dacă economia germană merge pentru moment bine, „aceasta nu este ceva ce merge de la sine şi că nu există nici un motiv de a se baza'' pe situaţia actuală, scrie AFP; citată de Agerpres.

„Actuala creştere economică se va opri într-o zi. Pe termen lung, Germania se va afla în orice caz în faţa unor importante provocări, dacă ne gândim la societatea îmbătrânită, la concurenţa crescândă a unor ţări emergente sau la tranziţia energetică'', a adăugat Weidmann, cunoscut pentru poziţiile sale conservatoare în cadrul Consiliului Guvernatorilor al Băncii Centrale Europene (BCE).