Liberalul Bogdan Olteanu povesteste cum bunica sa, Ghizela Vass, sefa la Externe in CC, i-a refuzat in ‘72 sansa emigrarii. Bunicii dinspre tata i-au vorbit, in schimb, de Europa Libera.

Cu cartile de la bunica sa comunista, presedintele liberal al Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, poate umple trei biblioteci. Le-a pastrat ca amintiri ale primilor sai 30 de ani, cat a stat in casa Ghizelei Vass, din Zambaccian, nr 1. „Bine ca macar n-am fost pe o singura banca”, se bucura acesta, cu gandul ca a avut doi bunici nomenclaturisti, dar si alti doi anticomunisti. 

In anii ‘70-’80, pe „strada tovarasilor” se traia bine, iar Revolutia parea o idee nebuneasca. In sufrageria Ghizelei Vass nu se prea statea la sueta, pentru ca adjuncta de la Externe povestea rar „de-ale ei”. Dintre putinii musafiri, nepotul si-o aminteste totusi pe Dolores Ibarruri, liderul comunistilor spanioli.

Pe Olteanu nu l-a tentat niciodata sa plece din tara, gandind ca „se poate face ceva aici”. Parintii sai au facut insa, in ‘72, o incercare. „Tata a prins un stagiu in Germania. S-a dus acolo, apoi a chemat-o si pe mama. Eu aveam un an si, in ultimul moment, pasaportul meu nu s-a mai eliberat.” „Bica” insasi (Ghizela Vass - n.r.) s-a ocupat de sabotarea tentativei. Isi pierduse deja o fiica, plecata in SUA.

A dat stanga pe dreapta

In urma cu 20 de ani, Bogdan Olteanu isi imbraca, zi de zi, uniforma de liceean - cu numarul matricol cusut strans pe bratul stang - fara sa-i treaca prin gand ca ar putea fi altfel. Parintii sai imparteau o casa nationalizata cu bunicii nomenclaturisti, Ladislau si Ghizela Vass, si nu duceau lipsa de privilegii. Politicianul de azi nu poate spune nici acum cat a pastrat din „mostenirea comunista” a Bicai, fosta demnitara, sau cat a imprumutat din atitudinea potrivnica regimului a bunicilor Olteanu (din partea tatalui - n.r.), ascultatori ai Europei Libere, inchisi o vreme dupa 1945.

Revolutia celor doua tabere

Revolutia l-a prins uluit, in fata televizorului. Tot cu Bica, pensionara, dar inca o apropiata a Elenei Ceausescu. „Din ‘90 insa, am fost unul dintre cei multi si mici care erau prin piete”, suna amintirea primelor zile de libertate traite in strada, nu foarte departe de casa din Zambaccian.

Momentul 12 ianuarie 1990, ziua primului mars al taranistilor si liberalilor la care iesea pustiul de-a XII-a, impartea familia in doua tabere. „Mama era de partea cealalta. A fost in Piata, sa-l apere pe domnul Iliescu.” Tatal, mai pragmatic, a privatizat o sectie din Institutul de Cercetari pentru Componente Electronice (ICCE), la care fusese cercetator si secretar de partid. „A avut si informatii, probabil, a simtit cumva si vremurile”, cauta fiul liberal o explicatie.

Liberalismul, ca o scapare

Rezemat in fotoliul sau piele  din biroul de la Camera, acesta scotoceste in minte detaliile care il rup de trecut. O clipa, fixeaza „usa de pe stanga”, la care a batut in sediul PNL, in ‘91, ca sa-si „umple timpul”. „Ideile PNL imi sunau ceva mai bine”. Dar ca sa si le poata lega de nume, lipsea totusi o marturisire: „De bunica le-am povestit liberalilor din prima zi, gandindu-ma ca poate ma dau afara. Dar m-au intrebat de mine, nu de ea”. Legitimatia „o mie sapte sute si ceva” l-a facut liberal. L-a rupt definitiv de prietenii din Politehnica, ajunsi ingineri prin strainatate, si l-a adus langa Cristian David, Mihai Voicu, iar din ‘96, aproape de Calin Popescu-Tariceanu. „Am tras impreuna in campanie, pentru CDR.” Consilier, atunci, al ministrului Tariceanu, tanarul jurist - trecut vremelnic si pe la RATMIL (fosta regie de armament din perioada comunista - n.r.) - si apoi deputatul Bogdan Olteanu isi asuma intregul trecut. A facut din avocatura o meserie, asa cum si-a dorit bunica Vass. Crede ca si politica e buna de profesie. Cu o conditie: sa fie alta decat politica „tovarasilor”.

Bibliografii

Vass, „file din Raport”

Militanta de origine basarabeana, Ghizela Vass (1912-2004) a fost implicata in raporturile cu comunistii greci, spanioli si cu exilul cominformist din Iugoslavia. Longeviva politic, a devenit adjunct al Sectiei Organizatorice a CC al PMR, inspector de cadre, sef si adjunct de sef de sectie Externe (‘56-’82). Apropiata a Elenei Ceausescu, a fost sotia lui Ladislau Vass, ilegalist maghiar, fost adjunct al ministrului finantelor si membru al Comisiei de Revizie a CC al PMR. Dupa pensionare, a devenit vicepresedinte al Crucii Rosii, pastrandu-si privilegiile.

Afaceri de familie

Ginerele lui Vass, patron precoce

Bogdan Olteanu i-a avut sefi pe Tariceanu si pe tatal sau, Danut. „A profitat de sistemul MEBO. Ca student, ii faceam contractele. E un sef ingrozitor, aspru si carcotas”, spune Bogdan Olteanu. Tehnofina, EMCO si Romes, privatizate dupa Revolutie, sunt ramasitele ICCE Baneasa, cel mai mare centru de cercetare tehnica dinainte de ‘89.

Interviu

„Pe Ghizela Vass mi-o asum ca bunica”

EVZ: V-au ajutat sau v-au daunat relatiile de familie dupa ‘89? Bogdan Olteanu: As fi un ticalos sa nu recunosc ca am avut o viata mai usoara decat cei mai multi dintre romani. Pentru mine a fost o sansa faptul ca am avut, in vremurile acelea, macar acces la informatii de mai multe feluri. Probabil ca, la inceputul  anilor ‘90, am avut relaxarea, linistea materiala care sa imi permita sa nu incerc neaparat sa imi gasesc o slujba sau o meserie cu care sa plec din tara.

Locuiati in casa Ghizelei Vass. Cum s-a impacat cu intrarea dumneavoastra in politica, printre liberali?Urmarea foarte intens viata politica, se uita la toate dezbaterile, ti le povestea, ti le comenta, ti le intorcea pe toate fetele si avea parerile ei foarte clare, aceleasi din anii ‘30 incoace. Bineinteles ca nu era de acord cu ideile mele liberale. Mi-a zis si ca nu fac bine ca intru in politica, pentru ca nu-i o viata usoara si placuta.

„N-am avut functii in UTC”

In PCR n-ati apucat sa intrati, dar membru UTC ati fost? Am fost toti membri UTC, cel putin la mine in clasa, la Liceul de Informatica. Cand am facut 14 ani ne-au facut UTC-isti, in ordinea meritelor. Functii n-am avut. Recunosc ca nu am fost foarte interesat si nici nu am fost indemnat de familie sa fac asa ceva.

Nici de bunici? La noi, pana in 1989, nu prea se discuta politica. Mai mult s-a discutat dupa ‘89, pentru ca erau mai multe idei si atunci intrau in confruntare. Inainte, bunica-mea nu era aproape niciodata acasa, era tot timpul la ale ei, iar parintii mei n-au facut politici. Mama a fost profesoara la Politehnica si tata a fost cercetator. S-au tinut departe de povestea asta. Membri de partid, bineinteles. Acum, nu pretind ca aveau cine stie ce pareri ferme privind sistemul comunist, dar nici nu erau foarte interesati sa ma convinga pe mine ca ar fi. M-au lasat asa, in plata Domnului.

Tatal dumneavoastra era totusi secretar de partid la institut.La un moment dat. Unul dintre ei trebuia sa fie. Nu cred ca ii interesa insa foarte tare comunismul la institut.

„Dolores Ibarruri a fost la noi in casa”

Stateati pe Zambaccian, zona de nomenclaturisti. Aveati prieteni din familiile vecine? Nu prea aveam relatii cu vecinii. Bunica-mea nu era o persoana foarte sociabila cu tovarasii ei „de lupta”. Familia Mizil locuia acolo, probabil si altii, dar nu prea intretineam relatii de genul asta. Eu aveam prietenii mei din scoala, parintii mei aveau prietenii lor (mama din scoala sau din Politehnica, tata, de prin facultate), dar n-aveam relatii in lumea asta. Erau si pe-acolo niscaiva coterii si atunci...

Dar ce fel de vizite celebre primeati? In anii ‘70 am vazut-o, de exemplu, pe Dolores Ibarruri la noi in casa, era prietena cu bunica-mea, care era prietena cu tot felul de de-astia. Multi dintre ei murisera: marii comunisti italieni Berlinguer, Togliatti, Santiago Carrillo. Dintre romani, nu prea i-am intalnit. Ea avea cativa prieteni, una era sotia lui Alexandru Moghiros (Stela Moghioros - Esther Radosovetkaia -, veche militanta, apropiata a Elenei Ceausescu - n.r.), se vedeau destul de des. Ceilalti erau mai putin faimosi.

Ce credeti despre mentionarea Ghizelei Vass in Raportul „Tismaneanu”? Ca fapte, e cu siguranta real. Sunt convins ca si Tismaneanu, si Stelian Tanase, si toti cei din Comisie stiu mult mai mult de bunica mea decat stiu eu, pentru ca ne povestea foarte putin. Dar ea si-a asumat, ea insasi, trecutul, si nu trebuie sa mi-l asum eu. Pana la urma, a avut un inceput prost, prin puscariile sistemului democratic si un sfarsit nu foarte fericit, fiind martora la distrugerea sistemului pe care ea l-a vrut. In ceea ce ma priveste, eu mi-o asum ca bunica si imi asum viata mea pentru mine.