Bunicuţa care iţi RUPE sufletul. UMILITĂ în stradă de bişniţari

Bunicuţa care iţi RUPE sufletul. UMILITĂ în stradă de bişniţari

O poveste emoţionantă despre viaţă, lupta pentru supravieţuire şi umilinţă. O bătrână de 88 de ani are parte de toate aceste trăiri în fiecare zi.

În vârstă de 88 de ani, bătrâna putea să aleagă să cerşească pentru a-şi câştiga existenta. Din contră, aceasta face în fiecare zi naveta de la Giurgiu la Bucureşti, pentru a vinde câteva produse din grădină. Zona aleasă este cea de pe lângă Piaţa Obor, informează site-ul cronicipebune.ro. Bătrânica nu are loc la tarabe, acolo unde mafia din pieţe face legea. Aceasta este nevoită să vândă pe trotuar, chiar cu riscul de a încasa amenzi.

Conform legii, bătrâna e considerată evazionist fiscal. Acest adevăr dureros vine în contextul în care bişniţarii fac legea în pieţele din Bucureşti şi nu numai, deşi în ultima vreme, autorităţile au făcut mai multe controale. Astfel, producătorii autentici au ajuns să fie tot mai puţini pe tarabele din pieţe.

Astfel, în timp ce bişniţarii vând la tarabele din piaţă produse la suprapreţ, bătrâna este nevoită să stea toată ziua, în soare, până termină de dat toată marfa.

Ne puteți urmări și pe Google News