PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fotbal intern

Răzvan Burleanu ia urma pariorilor din fotbal

Autor: | | 0 Comentarii | 315 Vizualizari
Răzvan Burleanu, în fața unei ecuații complicate: pariurile sportive FOTO: LIBERTATEA
Președintele Federației Române de Fotbal a anunțat că fotbaliștii și antrenorii care vor fi dovediți că au jucat la pariuri riscă să fie suspendați

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a avut, ieri, o întâlnire cu Odeta Nestor, președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

Șeful de la „Casa Fotbalului” este interesat să afle exact ce personaje implicate în fotbal au sau au avut conturi la casele de pariuri online și desfășoară o activitate ce nu le este permisă. „A fost o întâlnire productivă cu reprezentanții ONJN, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. Pe termen scurt o să ne adresăm Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului de Interne, astfel încât cele două ministere de resort să intre în posesia acestor informații de interes și pentru noi, fiindcă Federația nu are această posibilitate, nefiind o instituție publică a statului”, a declarat Burleanu pentru Digi Sport.

Napoli și Stoican, primii vizați

De o - camdată, se cunoaște identitatea a doi antrenori pasionați de pariurile sportive: Nicolo Napoli, aflat sub contract cu CSMS Iași, și Flavius Stoican, fără angajament în momentul de față.

Burleanu a spus că celor doi li se va solicita să-și prezinte extrasele de cont, pentru lămurirea situației.

„În ceea ce îi privește pe cei doi, o să le solicităm lor să ne pună la dispoziție extrasele de cont. Sunt două tipuri de sancțiuni. Pe de o parte, sancțiunea care va fi aplicată de ONJN și aici e un cuantum între 5.000 și 10.000 de lei, dacă nu greșesc. Dacă intrăm pe regulamentul disciplinar, o să regăsim cu totul alte sancțiuni, care vor fi aplicate de la caz la caz”.

Simpli pariori sau blatiști?

Un alt aspect urmărit de cei din federație este legat de implicarea pariorilor în blaturi. „Noi, ca Federație, vom fi interesați de două aspecte. Pe de o parte dacă s-a pariat și pe de alta dacă persoanele în cauză, și nu mă refer acum la Napoli sau la Stoican, ci la cei care au pariat, au fost implicați și în trucarea de meciuri”, a conchis Răzvan Burleanu.

Tot legat de acest subiect, prosport.ro a anunțat, ieri, că pe lista fotbaliștilor care pariază sunt și patru steliști.


Tag-uri: frf, federatia romana de fotbal, Odeta Nestor, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, onjn, razvan burleanu, digi sport, CSMS Iași, Flavius Stoican
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Răzvan Burleanu ia urma pariorilor din fotbal.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi