PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Timp liber

Buzdu și Morar, CERCETAȚI PENAL . Vedetele ajung în fața PROCURORILOR | CLINICA lui Fereșteanu

Autor: | | 0 Comentarii | 1355 Vizualizari
Această imagine este un pamflet.
Astăzi, la Clinica lui Fereșteanu, vorbim despre livrarea corectă și onestă a informației în spațiul public sau, mai precis, despre două derapaje de la acest principiu: Buzdu și Morar, dar și cazul RTV.

Daniel Buzdugan și Mihai Morar ajung în fața autorităților pentru a da explicații cu privire la încălcarea drepturilor de autor. Judecătorii au admis cererea de chemare în judecată făcută de blogger-ul clujean Radu Valentin Băzăvan, care îi acuză că au folosit, în urmă cu patru ani, un număr de trei articole postate de acesta pe blogul personal.

După ce o instanță din București a respins ordonanța de clasare a dosarului în care Buzdu și Morar sunt acuzați, cele două vedete ajung acum în fața procurorilor pentru a se începe urmărirea cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 139  şi art. 140  din Legea 8/1996, care prevede drepturile de autor. Astfel, vedetele riscă închisoarea de până la 2 ani. De asemenea, bloggerul solicită și repararea materială a pagubelor suferite în urma folosirii articolelor  scrise de el.

Tot pe piața media din România, dincolo de furt, vorbim și despre dezinformare. Postul de știri, România TV, a fost amendat de C.N.A. cu suma de 25.000 RON după ce a titrat că-i scandal pe averea rămasă în urma morții Regelui Mihai. Bineînțeles, Regele este în viață.

sursă foto: paginademedia.ro

Diagnostic: Evident, total bolnav. Sincer, așteptam de ceva vreme scandalul pe moștenirea lăsată de ...cineva care trăiește.În România, încă n-a venit leacul care să ne trateze și să fim perfect sănătoși. Mai încercăm și săptămâna viitoare!


Tag-uri: Daniel Buzdugan, Mihai Morar, Radu Valentin, Regelui Mihai, rtv, cna, amenda, regele mihai, moarte, avere, dezinformare, jurnalism, media, 2016
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Buzdu și Morar, CERCETAȚI PENAL . Vedetele ajung în fața PROCURORILOR | CLINICA lui Fereșteanu.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi