Călin Popescu Tăriceanu: Cei care spun că unirea cu Moldova ar fi o lovitură să vadă dacă suportăm şi economic

Călin Popescu Tăriceanu: Cei care spun că unirea cu Moldova ar fi o lovitură să vadă dacă suportăm şi economic

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, astăzi, că opt judeţe din România au, fiecare, un PIB mai mare decât cel al R.Moldova, el arătând că cei care spun că unirea ar fi o mare lovitură trebuie să ia în calcul şi partea practică, respectiv dacă efortul economic poate fi suportat.

"În ceea ce priveşte competitivitatea regională, România se află la circa o treime din cea europeană, iar 29 de judeţe nu exportă fiecare nici măcar 1% din exportul total, în timp ce şapte judeţe nu au exporturi de produse cu valoare adăugată ridicată", a spus Tăriceanu, conform mediafax.ro.

El a precizat că a fost în urmă cu o săptămână în Republica Moldova, unde s-a uitat pe câteva cifre şi că, în urma comparaţiei, poate spune că "există şi mult mai rău". "În România sunt opt judeţe care au PIB-ul mai mare, fiecare, decât cel al Moldovei. Asta, aşa, pentru cei care gândesc că unirea cu Moldova ar fi o mare lovitură, o mare găselniţă. E bine să ne gândim nu numai la partea sentimentală, ci şi la partea practică, ce eforturi ar însemna unirea cu Moldova şi dacă le putem suporta, deci nu chestiunile strict politice", a spus Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News