Călin Popescu Tăriceanu: „Nu candidez la Primăria Bucureşti“

Călin Popescu Tăriceanu: „Nu candidez la Primăria Bucureşti“

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că odată cu anunţarea candidaturilor PSD pentru Bucureşti ALDE a decis „foarte clar“ că va avea propriii candidaţi, chiar şi la Sectorul 3, unde urma să-l susţină pe Robert Negoiţă, potrivit adevarul.ro.

„Am decis foarte clar. La Bucureşti ALDE va avea candidat la Bucureşti şi la fiecare sector şi listă separată la sectoare şi la primăria generală“, a spus Tăriceanu.

În ceea ce privește susţinerea candidatului PSD la sectorul 3, Robert Negoiţă, Tăriceanu a anun țat cp lucrurile s-au schimbat, după ce PSD a anunţat propria decizie.

„Nu urma să-l susţinem, astea erau lucrurile care se preliminau, nu era nimic decis. Decizia a venit astăzi, când PSD a luat decizia să vină cu candidaţi la sectoare, i-a şi prezentat, am decis şi noi“, a completat Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu candidez (n.r. - la Primăria Bucureşti). Contribuţia mea trebuie să fie axată pe obiectivul strategic, care înseamnă intrarea în Parlament şi nu alegerile locale“, a mai spus Tăriceanu, evitând să comenteze numele rostit de jurnalişti – Daniel Constantin.