Editura Evenimentul si Capital

Camera de Comerț organizează Ziua României la Expo Milano 2015

O parte a pavilionului Romaniei la Expo Milano
Autor: | | 0 Comentarii | 214 Vizualizari

În cadrul expoziției universale Expo Milano 2015, eveniment ce se derulează timp de șase luni în acest an, până în luna noiembrie, având ca temă centrală Hrănirea planetei. Energie pentru viaţă, fiecare țară va organiza un eveniment festiv, în cadrul pavilionului național.

Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează miercuri, 29 iulie 2015, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, festivitatea cea mai importantă din perioada reprezentării României la Expo Milano, intitulată Ziua României.

Evenimentul marchează celebrarea Zilei Imnului Naţional şi reuneşte înalţi oficiali guvernamentali din România şi Italia, reprezentanţi ai corpului diplomatic românesc acreditat în Italia, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, directori de companii şi oameni de afaceri din ambele ţări.

Programul acestui eveniment include un prânz de networking dedicat mediului de afaceri şi investiţiilor, în cadrul căreia companiile româneşti pot stabili contacte cu antreprenori din Italia şi din restul ţărilor participante la expoziţie.

Iată programul preliminar – Ziua României – Milano – 29 iulie 2015
10.30 – 11.00: Deschidere Oficială
11.00 – 12.00: Forum de afaceri şi investiţii
12.00 – 12.30: Vizitarea Pavilionului Naţional al României
12.30 – 13.30: Prânz de networking
13.30 – 17.30: Vizitarea altor pavilioane din cadrul Expo Milano 2015
20.30 – 22.00: Recepţie de Gală, oferită de Guvernul României la Hotel Melia Milano (5*)
Participarea la eveniment se face în baza înscrierii la Biroul de Relaţii Externe al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, locurile fiind limitate.

Mai multe informații puteți găsi, online, la adresa: ccir.ro/event/ziua-romaniei/ 




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro