PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul de lege privind înfiinţarea instituţiei Avocatului Poporului

Autor: | | 0 Comentarii | 140 Vizualizari
Proiectul de lege privind înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului a fost adoptat tacit ieri de plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul prevede înfiinţarea Avocatului Copilului, care este o instituţie publică autonomă şi independentă faţă de orice autoritate publică, în condiţiile legii.

Avocatul Copilului veghează la respectarea drepturilor copilului definite în Constituţie, Convenţia cu privire la drepturile copilului şi alte prevederi legale.

Proiectul de lege a avut raport de respingere, iar în şedinţa de plen din 8 iunie acesta nu a întrunit numărul necesar de voturi, ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Termenul pentru dezbatere şi vot final a fost depăşit, iar propunerea legislativă se consideră adoptată. Camera Deputaţilor este primul for sesizat în legătură cu acest proiect.


Tag-uri: Avocatului Copilului, Avocatul Copilului, Camera Deputa
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul de lege privind înfiinţarea instituţiei Avocatului Poporului.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii