PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Medicul de gardă

CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Dezastrul continuă la spitalul de plămâni. Gazele de eșapament intră până și în sala de operații!

Autor: | | 4 Comentarii | 1376 Vizualizari
În momentul în care reporterul a fotografi at sala de operație, prin fereastra reflectorizantă, un doctor a fost surprins în timp ce le transmitea jurnaliștilor sincere... „complimente” FOTOGRAFIE: NICOLAE OPREA
Dezastrul de la spitalul de plămâni este departe de a se sfârși! Nu doar că promisiunile făcute de mai-marii din Sănătate nu s-au îndeplinit, dar lucrurile se înrăutățesc pe zi ce trece. „Evenimentul zilei” a mai descoperit o anomalie! Blocul Operator are legătură directă cu mediul exterior, prin geamuri termopan care dau într-o... parcare! Nu de puține ori, medicii au inspirat gaze de eșapament în timp ce „deschideau” pacienții cu bisturiele. Managerul se jură că ferestrele sălilor de operație nu se deschid, dar EVZ are dovada. „Fuck you!”, ne-a transmis prin semne chirurgul surprins de aparatul foto.

În urmă cu aproape două luni, „Evenimentul zilei” publica un amplu reportaj realizat în incinta Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, în cadrul campaniei „Medicul de gardă”, prin care ziarul nostru a dezvăluit mizeria de nedescris din spitalul cândva renumit. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a promis atunci că va lua măsuri în ceea ce privește reabilitarea și modernizarea institutului, însă, până în prezent, la „Marius Nasta” nu s-a făcut nici măcar o amărâtă de spoială. Dezastrul este în continuare la el acasă, atât la pavilioanele din Șoseaua Viilor, dar mai ales la pavilionul „Zerlendi”, din Calea Șerban Vodă, unde, încă de la intrare, fiorii te cuprind pe șira spinării din cauza mucegaiului ce a pus stăpânire pe zidurile șubrede ale clădirii.

La „Zerlendi”, la „poartă”, e-o pisică moartă!

Iar ca o ironie a sorții, aici sunt tratați cei mai mulți pacienți diagnosticați cu tuberculoză, boală contagioasă ce face „casă bună” cu mizeria și umezeala! Bălăriile din curtea spitalului - aflat gard în gard cu crematoriul uman - îți dau senzația că te afli într-un loc părăsit de zeci de ani, iar o pisică moartă, ce zace sub geamurile saloanelor, îți adâncește profund sentimentele de repulsie, teamă și revoltă!


FOTO: O pisică moartă zace de ceva vreme în grădina spitalului - „spațiu verde” plin de bălării FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU



Managerul de la „Marius Nasta” ridică neputincios din umeri și spune, aproape cu lacrimi în ochi, că și-a dorit foarte mult să facă treabă bună în acest spital, unde, culmea, operează unii dintre cei mai buni medici din țară, obligați și ei să suporte condițiile inumane din unitatea medicală ce are clădirile cangrenate.


FOTO: Nici măcar această groapă, semnalată de noi încă din februarie și unde oricine se poate răni grav, nu a fost acoperită. Măcar cu pământ... FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU



„După ce a apărut reportajul din EVZ, la câteva zile a venit controlul de la Direcția de Sănătate Publică să mă ia la bani mărunți. Printre altele, mi-au reproșat că aș fi chemat eu presa să scrie despre dezastrul de la noi. Le-am zis că n-am avut niciun fel de legătură cu acest reportaj, ci pur și simplu ați venit din proprie inițiativă. În fine, ei doreau să mă scoată pe mine vinovat pentru condițiile de aici. Imediat le-am arătat actele și nenumăratele solicitări pe care leam făcut către Ministerul Sănătății, prin care am cerut bani pentru consolidarea spitalului. Au văzut actele și au plecat. Concret, de când a apărut în presă dezastrul de la noi, nu s-a făcut nimic. Suntem în continuare la stadiul de promisiuni”, ne-a explicat prof.dr. Ioan Cordoș, manager din 2012 la „Marius Nasta”. Acesta omite însă să spună că ar fi fost foarte simplu ca femeile de serviciu să îndepărteze leșul pisicii. Ori să șteargă cu clor pereții plini de igrasie. Managerul se scuză cu următoarea explicație: „Nu are rost să ștergem igrasia dacă nu schimbăm țevile, fiindcă apare din nou!”. Oare dacă ar fi la el acasă tot așa ar proceda, ar aștepta să-l umple bălăriile și igrasia până ar avea bani de reparații? Fie și numai pentru răspunsul ăsta și tot ar merita sancționat!


FOTO: „Asta e!”, pare să spună managerul în timp ce trecem pe lângă sala de operații, la geamul căreia stă parcată o mașină FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU



„Așa a fost construit spitalul”

Ceea ce este însă extrem de revoltător este însă situația blocului operator de la Institut. În mod normal, sălile de operație ale spitalelor ar trebui să fie situate în spații unde nu se poate comunica deloc cu exterioriul, iar mediul trebuie să fie complet steril. Ei bine, la Institutul din Șoseaua Viilor, sala de operație, situată la parter, are ferestre atât pe partea cu grădina mizerabilă, cât și pe partea cu parcarea, unde, zilele trecute zăcea o mașină de cărat materiale de construcții.


FOTO: Ferestra Blocului Operator, rabatată! FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU



„Da, așa este! Sala de operații are ferestre care comunică cu exteriorul. Așa s-a construit spitalul, dar nu este asta o mare problemă. Mediul de acolo este în permanență aseptic, iar ferestrele nu se deschid niciodată pentru că avem aer condiționat”, ne-a spus managerul, în timp ce ne însoțea pe aleea de unde te poți uita în sala de operație. Realitatea este alta însă, așa cum puteți observa din fotografia de detaliu. Fix în momentul în care doctorul ne spunea că geamurile nu se deschid, o fereastră a blocului operator era rabatată!


FOTO: Pacienții care vin în regim de urgență la „Nasta” pot avea ghinionul să vadă și un mort, transportat către morgă, pe aleile unității FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU



„Complimente” de la medici, de dincolo de fereastră

Potrivit surselor noastre, există medici care au fost revoltați de această situație, mai ales vara, când unele asistente deschid ferestrele în timpul operațiilor și nu de puține ori s-a întâmplat să intre gaze de eșapament de la mașinile parcate chiar lângă blocul operator.

Reporterii noștri au încercat să fotografieze, de afară, sala de operație, însă, obținerea unui astfel de cadru nu este foarte ușoară ziua, pe geamuri fiind lipite folii reflectorizante. Personalul medical din sala de operație a fost revoltat de prezența aparatului foto de cealaltă parte a ferestrei, iar urmarea este cea pe care o puteți vedea în fotografia publicată de noi...


FOTO: a relatat pe 4 februarie 2015 despre mizeria de la „Nasta”, material publicat și pe prima pagină a ziarului



Managerul dă vina și pe rudele pacienților

Pe lângă faptul că spitalul este într-o profundă stare de degradare, șeful unității medicale, dr. Cordoș, spune că la acest dezastru se mai adaugă și indolența pacienților. „Majoritatea pacienților fac haos cât sunt internați la noi. Au pretenția să fie internați în condiții civilizate, iar ei nu respectă normele elementare de igienă. Fumează ca șerpii prin spital și pe alei apoi aruncă mucurile de țigări pe unde apucă. Să veniți în weekend, mai ales când se mai încălzește, să vedeți cum vin nevestele anumitor pacienți cu pirostriile prin grădini și se apucă de gătit. Lasă în urma lor o mizerie de nedescris și își întind și rufele pe spațiul verde”, se plânge doctorul Cordoș, al cărui mandat se termină în această toamnă, și spune că nu-l mai interesează conducerea acestui institut. „Eu sunt chirurg. Vreau să-mi fac meseria mea pe care o iubesc. Nu cred că îmi mai doresc să conduc acest spital. Am ajuns să nu dorm noaptea”, mai spune profesorul, resemnat, și fără să întrevadă ceva pozitiv în viitor.

Sesizați „MEDICUL DE GARDĂ”!

Dacă doriți să ne semnalați situații ilegale sau nereguli din sistemul sanitar, o puteți face la e-mail doctorevz@evz.ro, telefon 021.2022000 sau la adresa Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, București - pentru „Medicul de Gardă”.


Tag-uri: campania medicul de garda, evenimentul zilei, gaze de esapament, ministerul sanatatii, pacienti, marisu nasta, institutul marius nasta
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Dezastrul continuă la spitalul de plămâni. Gazele de eșapament intră până și în sala de operații!.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi