CAMPANIA "MEDICUL DE GARDĂ". O doctoriţă de la Spitalul "Marie Curie" rupe tăcerea. De ce ne mor bebeluşii?

CAMPANIA "MEDICUL DE GARDĂ". O doctoriţă de la Spitalul "Marie Curie" rupe tăcerea. De ce ne mor bebeluşii?

Într-o postare pe o reţea de socializare, Silvia Costinean, unul dintre medicii de la Spitalul "Marie Curie", face dezvăluiri incendiare despre modul în care sunt îngrijiţi micuţii pacienţi de la Terapie Intensivă.

Silvia Costinean, medic la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Bucureşti, scrie pe pagina sa de Facebook lucruri incredibile despre felul în care câteva asistente cu care lucrează înţeleg să se ocupe de copiii operaţi aici. "Oare când găsesc unul dintre micuţii pacienţi aflaţi pe masa de servocontrol, adică cu temperatură care se autoreglează în funcţie de temperatura corporală, cu radiantul oprit deoarece senzorul se defectase, prin urmare, copilul nu mai era încălzit şi stătea în pielea goală la 20 de grade, era rece şi marmorat, având 34 de grade (ceea ce indica faptul că starea sa era aşa de mai mult de o oră) ce ar fi trebuit să fac? Să felicit asistentele care erau de serviciu pentru această performanţă?", scrie doctoriţa. În mod firesc, mai scrie aceasta, s-a revoltat, fără a jigni, însă, pentru că nu este nimeni care şi-ar dori ca propriul copil să fie tratat astfel. "Da, mă revolt! Şi atunci când pacienţii nu sunt aşa de bine aspiraţi şi nu li se face nursingul respirator aşa cum au nevoie şi când asistentele nu manipulează corect cateterul sau sonda şi copiii fac septicemii grave". Asistentele incriminate, "cunoscute" Medicul susţine că a fost un micuţ căruia, postoperator, i-a alunecat sonda urinară, iar o asistentă a introdus- o din nou. Consecinţa? Infecţie urinară cu un microb – enterococ – care, susţine dr. Costinean, nu ar fi din spital, ci de pe mâna unuia care nu se spală când merge la toaletă: "Infecţie care s-a complicat cu septicemie - cu trombocitopenie, cu hepatosplenomegalie, cu suferinţă generalizată şi care a prelungit spitalizarea cu două săptămâni; nu numai că sonda a fost reintrodusă, dar, e clar, că acest gest s-a facut cu mâna "goală" (fără mănuşă sterilă) şi nespălată. Credeţi că asistenta a recunoscut? Bineînţeles că nu; s-a revoltat doar că am întrebat dacă s-a întâmplat ceva cu sonda urinară în tura ei". Dr. Silvia Costinean arată că de aceste gesturi medicale care pun în pericol siguranţa şi sănătatea pacienţilor sunt responsabile câteva asistente. Nu dă niciun nume. Spune doar că "cei care au trecut prin secţie şi au stat suficient de mult le cunosc". "Acestor asistente, tocmai lor, li se ia apărarea; ele fac şi desfac pe secţia asta; ele, care fac orice altceva, numai să se ocupe de copii nu; pentru că e mult mai uşor să linguşeşti decât să munceşti; ele, care bârfesc pe toată lumea, care greşesc - pentru că nu le pasă, nu sunt atente sau le e lene să facă lucrurile corect - şi dau vina pe altele, inclusiv pe cele care vin şi lucrează voluntar (şi care «aleargă» mai mult decât ele)". Managerul spitalului: "Se va întruni o comisie" Doctoriţa mai spune că aceste asistente ar fi ajuns teroarea colegelor lor pentru că sunt luate în seamă, iar celelalte – cele care îşi fac treaba responsabil – sunt umilite şi ameninţate. Şeful direct al doctoriţei care face aceste dezvăluiri incendiare, dr. Cătălin Cârstoveanu, nu a putut fi contactat pentru a comenta această situaţie. Se pare însă că după sintagmele folosite de cei care au postat comentarii, dr. Cârstoveanu nu este deloc străin de ceea ce se întâmplă în secţie. "Iar cei care îl văd cu aripi de înger şi aura de lumină cum am citit undeva, nu au înţeles oare că aripile lui sunt demonice?", scrie Mirela Bota. O altă doamnă, Georgeta Nicolae, scrie că nu vrea să-şi imagineze ce s-ar întâmpla cu acea secţie dacă ar pleca doctoriţa. "Cel care ar trebui să plece este «colegul» care face experimente pe copii şi care apare la televizor pozând în «îngerul şi salvatorul» copiilor". Managerul instituţiei, Daniel Buzatu, nu a dorit nici domnia sa să facă prea multe comentarii: "Am discutat cu şeful secţiei, iar săptămâna viitoare se va întruni o comisie de disciplină care va discuta şi cu medicul în cauză şi cu asistentele". Buzatu a lăsat să se înţeleagă că acest conflict în interiorul secţiei de Terapie Intensivă este mai vechi, tensiunile între cele două tabere fiind acumulate în timp. Reprezentanţii breslei asistenţilor medicali ne-au declarat că astfel de reclamaţii nu ajung la ei. "Sunt rezolvate la Comisia de Etică a spitalului în cauză", ne-a explicat Carmen Mazilu, preşedinta Organizaţiei Asistentelor Medicale Bucureşti. Dezvăluiri şocante ale părinţilor Parte din cei care au comentat postarea medicului de la "Marie Curie" sunt părinţi care au avut copii internaţi în secţia respectivă. Ştiu despre ce e vorba şi o încurajează pe doctoriţă să nu dea înapoi. Unele dintre postări sunt de-a dreptul cutremurătoare. "Nu am spus niciodată, dar şi copilul nostru era să fie victima neglijenţei unor asistente de pe aceeaşi secţie. Au scos copilul pe tava din incubator pentru a i se face o radiografie şi toată lumea a ieşit din încăpere după ce i s-a făcut poza. Copilul fiind în afara incubatorului pe tavă, fără vreo asistentă lângă el, s-a întors şi a căzut. A fost prins în ultimul moment de către o asistentă care a alergat până la el. Această întâmplare ne-a fost spusă de către alţi părinţi care erau acolo în acel moment şi care s-au revoltat. Păcat că vi se întâmplă toate acestea pentru că cereţi să-şi facă meseria aşa cum ar trebui", scrie Elena Cârstea. Într-o postare răspuns, Georgeta Nicolae afirmă că ea a fost martora incidentului relatat mai sus. "Of, văd că totul a rămas la fel, inconştienţă şi nepăsare. Stop experimentelor pe copii. Sunt sigură că mulţi au murit din cauza unor doctori şi din cauza unor asistente nesimţite". Şi Tania Nicoleta povesteşte ce a păţit când a fost internată cu fetiţa în acelaşi spital. "În perioada în care fetiţa mea a fost internată pe secţie a avut pus un cateter la gât. Într-o zi fetiţa şi l-a smuls aproape de tot. Asistentelor li s-a spus să i-l scoată, dar fetiţa a rămas cu cateterul atârnând de după-amiaza până la ora 2.30 noaptea. În cursul serii şi al nopţii am rugat asistenta de pe secţie să i-l scoată. S-a fâstâcit în fel şi chip şi nu i l-a scos, spunându-mi ba că trebuie să îl ducă la laborator, ba alte porcării. Ameninţări şi insulte Tot pe reţeaua de socializare, doctoriţa Costinean mai spune că după dezvălurile pe care a îndrăznit să le facă a primit ameninţări şi insulte, i s-a pus la îndoială competenţa profesională de faţă cu pacienţii, dar că nu are de gând să ascundă gunoiul sub preş susţinând că el nu există. Doctoriţa vorbeşte despre dorinţa de răzbunare a "lui", dar nici de această dată nu dă niciun nume. "Iar cel care ar trebui să oprească lucrurile şi căruia i s-au relatat de nenumărate ori diverse întâmplări (nepotrivite cu locul respectiv) nu numai că nu o face, dar le încurajează să continue". Părinţii şi medicii iau atitudine: "Păcat de personalul competent care a plecat din cauza acestor aşa-zise asistente. De ce oare au plecat fete ca Paula, Amalia, Monica. Oare pentru că unele fumau şi bârfeau, iar altele munceau?", comentează Nyko Timişan. "Sunteţi un doctor care nu merită acest tratament, dar, probabil, pentru că sunteţi foarte bună în ceea ce faceţi, pentru că sunteţi apreciată de părinţii pacienţilor, pentru că sunteţi printre puţinii medici care nu îşi fac meseria pentru bani, de aici apar duşmanii şi invidia. Păcat. Dacă putem să facem ceva pentru dvs. vă stăm la dispoziţie", comentează Iulia Nicodim Pânzaru. 25 de mii de copii sunt internaţi în fiecare an la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Bucureşti "Copilul fiind în afara incubatorului, pe tavă, fără vreo asistentă lângă el, s-a întors şi a căzut. A fost prins în ultimul moment de o asistentă care a alergat până la el." ELENA CÂRSTEA, mamă