PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Alegeri prezidentiale 2014

CAMPANIE EVZ. Uite, pentru ce îți cere votul! Macovei vrea stat minimal și DNA protejat de politic

Autor: | | 60 Comentarii | 2575 Vizualizari
Candidatul independent Monica Macovei
Candidatul independent Monica Macovei are un program de dreapta, în care propune privatizări și o administrație redusă.

În afară de promisiunea previzibilă, că va proteja independența Justiției, în primul rând a DNA și a ANI, Monica Macovei afirmă că este pentru un stat minimal, întrucât „principala sursă a corupției e statul”. „Vreau un stat minimal, care să se ocupe de funcțiile esențiale: apărare, siguranță, justiție, monedă și fiscalitate, diplomație. De restul se ocupă cetățenii liberi”, se afirmă în programul acestui candidat independent.

Așa cum era de așteptat, Monica Macovei anunță că va întări parteneriatul strategic cu SUA. „Doresc schimburi economice cu Federația Rusă, în termeni de egalitate, nu sub șantajul gazului”, propune Macovei.

Ajutoare sociale condiționate

Una din prevederile care au provocat reacția militanților de stânga este cea potrivit căreia, cei care beneficiază de ajutoare, trebuie să dea ceva în schimb comunității, „dacă sunt apți de muncă”. „Trebuie eliminate și sistemele de mită socială cu scop electoral, pentru că bătrânii, copiii, bolnavii și persoanele cu handicap sunt singurele categorii pe care statul trebuie să le protejeze”, propune Monica Macovei.

Ea arată că „nu există un prânz gratis” și „ajutoarele unora sunt plătite prin munca altora”. În ceea ce privește sănătatea , ea propune standarde de cost și stabilirea de costuri minimale rambursabile universal, indiferent de furnizorul de servicii de sănătate ales (stat/ privat). „Nu mai vreau ca România să fie țara cu cei mai prost plătiți medici și cu cele mai slab dotate spitale publice din Europa”, spune candidatul independent.

Achiziții transparente, subvenții limitate Monica Macovei susține că în proprietatea statului trebuie să rămână doar companiile de care depinde siguranța națională. „Orice gestionează statul e sursă de corupție, risipă a banului public, creează deficite și sărăcește națiunea. Trebuie privatizate întreprinderile și regiile de stat, prost gestionate și căpușate de 25 de ani”, se afirmă în programul acestui candidat.

Ea cere însă și verificarea tuturor privatizărilor din ultimii 25 de ani, precum și a contractelor frauduloase cu statul. În plus, sistemul electronic de achiziții publice, SEAP, ar urma să fie modernizat, astfel încât să permită detectarea de firme care simulează licitația, dar acționează în înțelegere. Monica Macovei reia și o idee a președintelui Traian Băsescu: Constituția ar urma să prevadă că deficitul bugetar nu poate depăși 3%. În agricultură, candidatul independent propune plafonarea subvenției la maximum 300.000 de euro pe an/ fermă, așa cum dorea și Dacian Cioloș.

Controversele de campanie

Cea mai dură dispută din campania acestui candidat a fost cea legată de relația cu Traian Băsescu și influența acestuia în evoluția ei profesională. „Nu pot să nu observ că a fost în stare de profunde compromisuri în interiorul PDL ca să-și atingă obiectivul de a fi europarlamentar. Acum are garantată pensia de 4.000 de euro după ce termină și al doilea mandat și, sigur, venim și la prezidențiale că vrem să ne jucăm”, a spus Băsescu, acuzând-o pe Macovei de lipsă de caracter. „L-aș ruga pe președinte să facă lista lungă a compromisurilor pe care le-am făcut”, a fost replica ei, după care a amintit că a fost alături de Băsescu la prezidențialele din 2009. Europarlamentarul a mai provocat o dispută chiar în rândul susținătorilor ei de dreapta, atunci când a adus în discuție predarea religiei în școală. „Religia nu are ce caută în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă”, a susținut ea. Ulterior, ea și-a nuanțat afirmațiile și a insistat asupra faptului că este o persoană religioasă. „Eu cred în Dumnezeu, dar modul în care se predă religie nu este ok”, a spus Macovei. Candidatul independent a fost criticat și atunci când a declarat că „seamănă” cu Nelson Mandela. „M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela, care nu și-a sacrificat principiile niciodată”, a spus ea, după ce anterior se declarase o admiratoare a cancelarului Merkel. Această comparație a părut exagerată, întrucât fostul președinte sud-african a făcut 27 de ani de închisoare luptând pentru convingerile sale.

Liiceanu și Tismăneanu o susțin

Doi dintre cei mai activi susținători ai acestui candidat sunt filosoful Gabriel Liiceanu și politologul Vladimir Tismăneanu, care au scris constant în favoarea ei. „Am descoperito pe Monica Macovei în nevoia mea, și a atâtora, de dreptate”, a afirmat Liiceanu, într-un articol intitulat „Manifest pentru Monica Macovei. Să credem în basmul democrației”. De altfel, Liiceanu a fost prezent într-o conferință de presă organizată la sediul ei de campanie.

„Macovei e alergătorul singuratic sprijinit de o galerie până acum tăcută, ignorată, uitată, într-o țară în care masificarea și majoritățile confortabile sunt acceptate fără crâcnire, indiferent de nocivitatea lor”, a explicat Tismăneanu motivul pentru care o susține.

Pe lista celor care o sprijină se mai află realizatorul de emisiuni radio Andrei Gheorghe, graficianul Devis Grebu sau cântăreața de jazz Maria Răducanu. Și regretatul pisholog Florin Tudose își anunțase susținerea pentru Macovei.

Cititorii „Evenimentului zilei” pot comenta ofertele electorale ale candidaților prezentați în cadrul campaniei „Uite, pentru ce îți cere votul!” la tel. 021.202.20.00 sau pe adresa officeredactie@evz.ro

 


 

EVZ îţi prezintă cele mai importante ştiri şi analize despre alegerile prezidenţiale din 2014. De asemenea, pe evz.ro vei putea afla în timp real  rezultatele sondajelor exit-poll de la alegerile prezidentiale 2014. Cei mai bun portal de stiri va transmite in timp real rezultate turului 1 al alegerilor prezidentiale 2014 si rezultatele finale ale alegerilor prezidentiale 2014.

EVZ.RO vă prezintă cele mai importante știri despre ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014.

CITIȚI pe EVZ.RO sondaje, prezența la urne, rezultatele exit-poll-urilor și rezultatele la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014 în timp real.


Tag-uri: monica macovei, alegeri prezidentiale, alegeri prezidentiale 2014, dna, ani, sua, federatia rusa, seap, Traian Basescu, Europarlamentar, Nelson Mandela, Gabriel Liiceanu, vladimi8r tismaneanu, Andrei Gheorghe, Devis Grebu, Maria Răducanu, Florin Tudose
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CAMPANIE EVZ. Uite, pentru ce îți cere votul! Macovei vrea stat minimal și DNA protejat de politic.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii