În doar câteva luni, un tânăr doctor din Zalău le-a redat, la propriu, vederea câtorva zeci de hunedoreni. A ajutat alte câteva sute să vadă mult mai bine.

 Iar asta pentru că dă dovadă de pricepere, siguranţă şi a avut curajul să fie atât de „încăpăţânat” încât să-şi doteze clinica doar cu aparatură produsă în 2016. Unii dintre pacienţi i-au spus chiar că, pentru ei, este ca un fel de „al doilea Dumnezeu”, pentru că i-a ajutat să vadă din nou.

Doar jumătate dintre oftalmologii români se ocupă şi de partea chirurgicală. Din cealaltă jumătate, doar vreo 5 la sută se ocupă şi de operaţii pe retină. Şi mai puţini sunt cei care operează pe „ochi unic” (aşa cum numesc oftalmologii cazurile în care unul dintre ochi este compromis definitiv, iar celălalt are nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a fi salvat). La doar 31 de ani, doctorul Daniel Angelescu le face pe toate. „Cumnatul meu e oftalmolog. Soţia mea e oftalmolog. Ei m-au atras, în anii de facultate spre oftalmologie. Deja din primul an de rezidenţiat începuse sămi placă foarte mult oftalmologia. La medicină, la Cluj, am ajuns pentru că tatăl meu a fost medic, mama a fost medic, bunicul a fost medic...”, povesteşte tânărul doctor.

Mai bine acasă ...

Daniel Angelescu spune că, pe vremea rezidenţiatului, el, soţia şi cumnatul au deschis o unitate de optică medicală în Alba. Deşi erau toţi trei rezidenţi oftalmologi, au fost nevoiţi să-şi facă un curs suplimentar de optometrist. Orice rezident oftalmolog ştie mult mai mult decât un optometrist, dar „astea-s legile pe la noi”. „Optica” din Alba a mers foarte bine, apoi s-a „multiplicat” la Sebeş şi Blaj. Afacerea a început cu ajutorul părinţilor şi socrilor celor trei: „S-au vândut apartamente, socrii mei s-au mutat la ţară, ne-au ajutat foarte mult. Noi ne-am luat credite. Am pornit mai greu. Nu ne e uşor nici acum, dar mergem înainte. Părinţii au fost un pic refractari, la început. Ne spuneau că suntem tineri şi că riscăm să nu vină nimeni la noi”, spune doctorul. După terminarea rezidenţiatului nici nu s-a gândit să plece peste hotare. „Nam plecat pentru că am încercat să ne facem un rost în ţară. Plus că mie-mi place în România. Am mers mult dincolo. Am fost şi în Statele Unite cu program work and travel, toţi trei (el, soţia şi cumnatul). Eu am săpat şi şanţuri, am fost şofer, a fost o experienţă foarte faină. Dar nicăieri nu-i ca acasă”.

... şi pe cont propriu

Daniel Angelescu a refuzat apoi şi ideea de a lucra la stat: „În clinicile din Cluj nu sunt locuri. Apoi, în spitalele de stat salariile sunt cum sunt şi, mai rău, nu prea ai cu ce să lucrezi, efectiv. Rar câte un spital care să aibă măcar tomograf ocular, o dotare scumpă, dar esenţială în oftalmologia modernă. Să nu mai vorbesc şi de vânătoarea asta de doctori din ultimii ani: stai cu frica-n sân că vine un pacient cu un pachet de cafea să-ţi mulţumească pentru că l-ai ajutat să vadă din nou şi apoi te trezeşti că ai necazuri. Şi-n plus, nu voiam să risc să mă aflu în conflict de interese, pentru că aveam deja şi acea unitate privată de optică medicală”.

O „nebunie” de sute de mii de euro

După deschiderea unităţii de optică medicală de la Alba, transformată apoi într- o adevărată clinică, dr. Daniel Angelescu şi „partenerii” săi din afacere (soţia şi cumnatul) şi-au dat seama că mulţi pacienţi veneau din judeţul Hunedoara. În aprilie 2016 au deschis o clinică chirurgicală la Deva. De atunci şi până astăzi, în fiecare zi, sala de aşteptare e mereu plină cu pacienţi de toate vârstele. Nici el nu se aştepta la un asemenea aflux de oameni. „Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar vin foarte mulţi oameni cu probleme oftalmologice. Or fi auzit că avem aparatură foarte bună şi nou-nouţă”, spune doctorul zâmbind. În ceea ce priveşte valoarea investiţiei în tehnică medicală, nu dă o cifră exactă, ba chiar dă impresia că nici n-o ştie prea bine. „Avem leasinguri făcute pe bani mulţi. Am vrut să avem o clinică dotată la nivel european. Tot ceam cumpărat pentru clinica de la Deva e fabricat în 2016, de la microscopul din cabinet până la dispozitivele cu care operăm. Nu e vorba de zeci de mii de euro ci de câteva sute de mii. Ne-am calculat leasing- urile astfel încât să ne putem plăti toate obligaţiile şi să mai rămânem şi noi cu ceva. Dacă te gândeşti, la început, în cât timp îţi amortizezi investiţia, eşti tentat să nu te mai apuci de ea. Plus că asta-i o afacere în care dacă, Doamne fereşte, greşeşti o dată, sala de aşteptare ţi se goleşte, dar chiria şi ratele continuă să vină”.

La Deva, doctorul Angelescu aproape că-şi vede împlinită o jumătate de vis. Conduce o clinică organizată pe model occidental şi dotată la fel. S-ar simţi mai bine într-un spaţiu propriu, nou construit, şi să se ocupe doar de partea care-i place cel mai mult: chirurgia. Până să-i vină şi un al doilea medic ca ajutor pentru partea de consultaţii, se ocupă tot el şi de asta. La aproape şase luni de când a deschis clinica, are programul plin. Lucrează de dimineaţa până seara, uneori şi sâmbăta şi duminica. După o zi cu multe operaţii spune că se simte obosit dar mulţumit. Şi mai mulţumit este a doua zi, când pacienţii operaţi revin pentru control şi desfacerea pansamentelor. De multe ori vin însoţiţi de membri ai familiilor care doresc şi ei să-i spună sincer „Mulţumim, domnule doctor”.

Spusele pacienţilor: „Acest doctor ar trebui clonat”

Elena Lupşoiu (80 de ani): „Doctorul Angelescu mi-a redat vederea şi nu ştiu cum să-i mulţumesc pentru asta. De ani buni nu mai vedeam bine deloc. Sufeream de cataractă. De multe ori umblam mai mult pe bâjbâite. Sunt pensionară şi nu mi-am permis să merg la Timişoara, Cluj sau în altă parte. Acum pot să mă uit, din nou, la televizor şi să citesc ziarul, ceea ce, pentru mine e o adevărată minune”.

Domniţa Folgarini (65 de ani): „Soţul meu, Paolo, nu vedea nici la 4 metri. Vedea doar 4 la sută din cât ar vedea un ochi sănătos. De 15 ani a început să sufere de cataractă, dar a fost cam delăsător. Eu l-am convins să căutăm o soluţie. Am tot căutat şi, până la urmă, venirea doctorului Angelescu la Deva a fost pentru noi ca o mană cerească. Paolo s-a operat aici, iar a doua zi, după ce şi-a dat seama cât de bine vede, a mers şi i-a strâns mâna doctorului spunându-i «Pentru mine sunteţi un al doilea Dumnezeu, pentru că mi-aţi redat vederea»”.