PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Când va fi desemnat un nou viceguvernator al BNR. ANUNŢUL făcut de Dragnea

Autor: | | 0 Comentarii | 173 Vizualizari
Bogdan Olteanu si-a dat demisia din functia detinuta la BNR, dupa acuzatiile DNA
România ar putea desemna un nou viceguvernator al Băncii Naţionale după alegerile legislative din 11 decembrie, deoarece Parlamentul are nevoie de timp pentru a face cea mai bună alegere, a declarat preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, transmite Agerpres.

Principalele partide parlamentare au căzut de acord să amâne o decizie cu privire la noul viceguvernator al BNR până după alegeri, astfel încât perioada de campanie să nu afecteze numirea unui nou viceguvernator, a afirmat Dragnea, într-un interviu acordat Bloomberg. 

“Vrem să dispunem de timp pentru a lua cea mai bună decizie iar această decizie nu ar trebui influenţată de dezbaterile electorale. Este important să avem un mediu politic calm atunci când discutăm propuneri şi audiem candidaţi pentru acest post”, a spus preşedintele PSD. 

Bogdan Olteanu se află în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, fiind acuzat de DNA că a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.



Tag-uri: Liviu Dragnea, Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu, sorin ovidiu vantu, bnr, psd, delta dunarii, viceguvernator bnr
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Când va fi desemnat un nou viceguvernator al BNR. ANUNŢUL făcut de Dragnea.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi