Candidaţii înscrişi pentru funcţia de judecător al CCR vor fi audiaţi mâine în Comisia juridică a Senatului

Candidaţii înscrişi pentru funcţia de judecător al CCR vor fi audiaţi mâine în Comisia juridică a Senatului

Candidaţii înscrişi pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României vor fi audiaţi, mâine, începând cu ora 11,00, de către membrii Comisiei juridice a Senatului.

Pentru postul de judecător al CCR, rămas vacant în urma demisiei lui Toni Greblă, şi-au depus candidatura, din partea grupului PSD, Simona Maya Teodoroiu, iar din partea grupului PNL, Mona-Lisa Neagoe.

De asemenea, şi senatorul PSD Florina Ruxandra Jipa, membru al Comisiei juridice a Senatului, şi-a anunţat candidatura pentru acest post, în plenul Senatului de joia trecută.

Potrivit vicepreşedintelui social-democrat al Senatului, Cristian Dumitrescu, senatorii urmează să dea, în şedinţa plenului de miercuri, un vot candidaţilor înscrişi pentru ocuparea funcţiei de judecător al CCR. "Miercuri, la vot final, vom supune la vot candidaturile pentru ocuparea postului de judecător la Curtea Constituţională', a spus Dumitrescu, luni, la Senat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conducerea Senatului a fost sesizată de Curtea Constituţională cu privire la vacantarea postului de judecător ca urmare a demisiei lui Toni Greblă, astfel că Biroul permanent a decis demararea procedurilor de numire a unui nou membru al CCR.