CARANTINĂ într-un mare spital din vestul țării

CARANTINĂ într-un mare spital din vestul țării

Secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Reșița este în carantină, din cauza numărului mare de cazuri de rujeolă. Sunt internați peste 60 de copii care manifestă boala. Deja au foist înregistrate și două decese, ultimul săptămâna trecută, când un copil în vârstă de 10 luni a murit în Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara, unde fusese transferat.

Din cauza numărului mare pacienţi care suferă de viroză sau de rujeolă, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa a limitat numărul de vizitatori. Aparţinătorii bolnavilor nu mai au voie să  vină la spital în această perioadă deoarece riscul de îmbolnăvire este foarte mare, a precizat purtătorul de cuvânt Violeta Florea.

Potriovit lui Daniel Bogros, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Caraș Severin, din toamna anului trecut, când s-a manifestat primul focar de rujeolă, la Bocșa, s-au înregistrat, până în prezent, 600 de cazuri. ” Cele mai multe cazuri rămân în zona Bocșa – Gherțeniș, Măureni”, a mai spus Bogros.

Ne puteți urmări și pe Google News