Care a fost cea mai mare grijă a românilor în 2014. Top coșmaruri care ne-au dat de furcă

Care a fost cea mai mare grijă a românilor în 2014. Top coșmaruri care ne-au dat de furcă

O recentă cercetare IRES arată topul celor mai importante probleme și griji pe care le-au avut românii în anul care tocmai se încheie.

Conform sursei citate mai sus, cea mai mare grijă a românilor în anul 2014 a fost lipsa locurilor de muncă. Criza politică şi frica de boală au reprezentat fiecare preocuparea a 15 la sută din români, urmate de creşterea preţurilor (13 la sută), nesiguranţa locului de muncă (10 la sută), reducerea veniturilor (7 la sută), lipsa de perspective (6 la sută), singurătatea, lipsa banilor şi starea precară a sănătăţii. Aceeași cercetare arată că mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi consideră că în ţară lucrurile merg într-o direcţie bună, în timp ce 38 la sută spun că direcţia este greşită.

În prezent, 47 la sută dintre români se declară „nu prea mulţumiţi” de felul în care trăiesc, 31 la sută spun că sunt „destul de mulţumiţi”, în timp ce 3 la sută se declară „foarte mulţumiţi” de nivelul de trai. În acelaşi timp, 44 la sută dintre subiecţi cred că peste un an vor trăi mai bine, în timp ce 33 la sută cred că vor trăi la fel, iar 17 la sută se gândesc că vor trăi mai prost. Studiul IRES a fost realizat în perioada 18-19 decembrie, pe un eşantion de 1.147 de subiecţi cu vârsta peste 18 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News