PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

NUNȚILE și logodnele vedetelor în 2014. Vezi cine a uimit întreaga lume când a renunțat la CELIBAT

Autor: Agrama Andreev | joi, 25 decembrie 2014 | 0 Comentarii | 406 Vizualizari
Nume sonore ale scenei artistice internaționale au hotărât în acest an să-și pună pirostriile sau să promită, la logodnă, că vor zice "da" în fața altarului. De departe, nunta cea mai mediatizată în 2014 a fost de departe cea a actorului american George Clooney cu avocata britanică de origine libaneză Amal Alamuddin, dar startul l-a dat Christina Aguilera care s-a logodit în luna februarie, chiar de Valentine\'s Day.

O retrospectivă legată de nunțile și logodnele vedetelor celebre a fost realizată de Agerpres. Au făcut jurăminte solemne: Elton John și partenerul său de viață, cântăreața Solange Knowles, sora celebrei Beyonce, care s-a căsătorit cu regizorul Alan Ferguson, Marc Anthony și top-modelulvenezuelean Shannon de Lima, Geri Halliwell și liderul de Formula 1 Christian Horner, George Clooney,Brad Pitt și Angelina Jolie, Jenny McCarthy și Donnie Wahlberg,Jeff Goldblum, Kelly Rowland, Kim Kardashian și Kanye West, Jodie Foster și Alexandra Hedison sau Andrea Bocelli, care s-a recăsătorit.

Christina Aguilera s-a logodit de Sfântul Valentin 

Cântăreața Christina Aguilera s-a logodit cu Matt Rutler de Ziua Îndrăgostiților, când partenerul ei a cerut-o în căsătorie, iar ea a postat o fotografie cu inelul de logodnă pe Twitter. 'M-a cerut și i-am răspuns...', a scris cântăreața, arătând un imens diamant pe deget și lăsând să se înțeleagă că a acceptat cererea. Va fi a doua căsătorie a Christinei Aguilera. În 2005, ea i-a spus 'da' lui Jordan Bratman, nunta având loc pe un domeniu viticol din California. S-au despărțit după cinci ani, iar divorțul s-a pronunțat în 2011.


Andrea Bocelli s-a recăsătorit 

Tenorul italian Andrea Bocelli s-a căsătorit pe 22 martie, la Livorno (Toscana), cu Veronica Berti. Cei doi s-au cunoscut acum 12 ani și sunt de multă vreme împreună. Data nunții nu a fost aleasă la întâmplare, ci a fost ziua în care fiica lor, Virginia, a împlinit doi ani. Virginia este al treilea copil al tenorului, care mai are doi băieți cu prima soție.

Basistul formației Coldplay i-a cerut mâna prietenei sale, Keshia Gerrits 

Guy Berryman, basistul în vârstă de 35 de ani al trupei Coldplay, i-a cerut mâna la sfârșitul lunii mai prietenei sale, frumoasa olandeză Keshia Gerrits, de 23 de ani. Cei doi sunt împreună de doi ani. "Deja își fac planurile de nuntă și s-au gândit la o locație din Londra, dar deocamdată păstrează secretul", conform unei surse apropiate celor doi. La nuntă vor participa colegii de trupă ai lui Guy, Chris Martin, Jonny Buckland și Will Champion, alături de alți câțiva prieteni apropiați și membri ai familiilor. Guy și Keshia doresc ca nunta lor să fie restrânsă și cât mai romantică. Guy Berryman nu se află la prima căsătorie. El s-a căsătorit în 2004 cu Joanna, prietena lui din copilărie, dar s-au despărțit în 2007 și apoi au divorțat. Cei doi au păstrat o relație de amiciție și au împreună o fată de 7 ani, Nico.


Jodie Foster s-a căsătorit cu partenera ei de viață, Alexandra Hedison 

Actrița Jodie Foster (51 de ani) s-a căsătorit cu partenera ei de viață, fotografa Alexandra Hedison (44 de ani), la sfârșitul lunii aprilie, potrivit purtătoarei de cuvânt a actriței americane. Cele două femei sunt împreună de un an, a spus Jennifer Allen, fără să dea detalii despre ceremonie. În ianuarie 2013, cu ocazia acordării premiilor Globurile de Aur, Jodie Foster a vorbit deschis despre faptul că este lesbiană. Într-un discurs emoționant, dar puțin alambicat, actrița i-a adus un omagiu fostei sale partenere Cydney Bernard. 'Ar fi putut fi un discurs de recunoaștere, dar am recunoscut acest lucru (lesbianismul — n.r.) acum o mie de ani, în Epoca de Piatră', a spus atunci actrița. Jodie Foster a început să joace în filme la zece ani, fiind descoperită de Martin Scorsese în 1976, care a inclus-o în distribuția peliculei 'Taxi Driver'. Are o filmografie de circa 50 de filme, ca actriță și regizoare, și a câștigat de două ori premiul Oscar — în 1988 pentru rolul din 'Acuzații' și în 1991 pentru cel din 'Tăcerea mieilor'.

Kim Kardashian și Kanye West s-au căsătorit în cea mai mare discreție 

Kim Kardashian și cântărețul Kanye West s-au căsătorit, în mod surprinzător, în cea mai mare discreție la primăria din Los Angeles, la începutul lunii mai. Cei doi au dorit inițial să își spună 'da' în Franța, dar legea i-a împiedicat, cel puțin în privința căsătoriei civile, în legătură cu care stipulează că cei care doresc să își unească destinele trebuie să locuiască efectiv în localitatea în care se căsătoresc cel puțin 40 de zile consecutive înainte de eveniment. Ceremonia religioasă a avut, totuși, loc la Paris la 24 mai.

Cântăreața Kelly Rowland s-a căsătorit în secret în Costa Rica 

Kelly Rowland s-a căsătorit cu Tim Witherspoon, managerul și logodnicul ei, pe 9 mai în Costa Rica. Cântăreața de 33 de ani a ținut secretă ceremonia, apărând fericită în câteva fotografii difuzate de RadarOnline, îmbrăcată în alb. Ceremonia a fost 'simplă și rapidă' și s-a desfășurat în prezența a circa 30 de persoane. Printre acestea s-au numărat Beyonce și sora acesteia, Solange, sosite la nuntă cu un avion privat.

Actorul Jeff Goldblum a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, mai tânără cu 30 de ani 

Actorul Jeff Goldblum, în vârstă de 61 de ani, se va căsători cu iubita lui în vârstă de 31 de ani, Emilie Livingston. Vestea a fost dată la mijlocul lunii iulie pe rețelele de socializare de viitoarea soție. 'M-a cerut de soție în magazinul nostru preferat! Am plâns de bucurie! Amândoi am mers să căutăm inelul de logodnă', a scris ea pe Twitter. Cei doi sunt împreună de doi ani. Va fi a treia căsătorie pentru actorul cunoscut mai ales pentru rolul detectivului Zach Nichols din serialul 'Lege și ordine' (sezoanele 8 și 9), după cele cu Patricia Gaul, actriță aproape necunoscută, și cu Geena Davis, actriță renumită. Emilie, fostă campioană de gimnastică ritmică, are în prezent un număr la Cirque du Soleil.

Jenny McCarthy și Donnie Wahlberg s-au căsătorit în august la Chicago 

Actrița Jenny McCarthy și cântărețul Donnie Wahlberg s-au căsătorit la sfârșitul lunii august în cadrul unei ceremonii desfășurate în apropiere de Chicago, Illinois. Cei doi, care s-au logodit în luna aprilie, s-au cunoscut în martie 2013, când Wahlberg, 45 de ani, a avut-o ca invitată pe Jenny McCarthy, 41 de ani, la un talk-show. La scurt timp, între ei s-a înfiripat o relație. La nuntă au participat 80 de invitați, însă fratele lui Donnie, actorul Mark Wahlberg, nu a putut participa la eveniment din cauza aniversării zilei de naștere a fiicei sale, la Los Angeles, și a programului său de lucru, așa că a trimis un mesaj de felicitare prin intermediul Facebook. Conform presei, Jenny și Mark nu se înțeleg bine și acesta este motivul real pentru care Mark nu s-a dus la nuntă, însă totul părea în regulă în schimburile de tweet-uri de după nuntă între frații Wahlberg. Ambele staruri se află la a doua căsătorie, Wahlberg având doi fii din ultimul său mariaj, Xavier, de 21 de ani, și Elijah, de 13 ani. Jenny McCarthy are un fiu, Evan, de 12 ani, din căsătoria ei anterioară.

Brad Pitt și Angelina Jolie s-au căsătorit 

Actorii Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit la sfârșitul lunii august, în Franța. După o relație de nouă ani, cuplul, care are șase copii, și-a oficializat în sfârșit căsătoria, informație confirmată de mai multe surse. Ceremonia a avut loc la Castelul Miraval din localitatea Correns, unde cei doi actori s-au stabilit în 2008. Amplasat pe un domeniu viticol pe care există și o capelă, castelul — care a fost amplu renovat în ultima vreme — are 35 de camere.

George Clooney nu mai este celibatar 

Actorul american George Clooney s-a căsătorit la 27 septembrie cu avocata britanică de origine libaneză Amal Alamuddin, la Veneția. Mireasa a purtat o rochie semnată de Oscar de la Renta din dantelă albă, cu dublură de voal, iar pe cap un voal lung brodat cu aceeași dantelă. Mirele a îmbrăcat un costum negru Armani, cu papion în același ton. La nunta, care a avut loc în luxosul hotel Aman Canal Grande, au participat, în afară de rude și prieteni de familie, numeroase celebrități precum Cindy Crawford, Bill Murray, Matt Damon, solistul trupei U2, Bono, Julia Roberts, sau Anna Wintour.

Potrivit presei, fastul etalat în trei zile de petrecere organizate la Veneția a costat 10 milioane de euro, la care s-au adăugat cei 600.000 pe care Clooney i-a dat pentru inelul de logodnă cu care i-a cerut mâna lui Amal în aprilie.

Geri Halliwell se va căsători cu liderul de Formula 1 Christian Horner 

Fosta Spice Girl și-a anunțat, la 11 noiembrie, logodna cu directorul echipei de Formula 1 Red Bull, Christian Horner. În vârsta de 42 de ani și mamă a unei fete în vârstă de opt ani pe care o are dintr-o scurtă relație cu scenaristul Sacha Gervasi, Geri Halliwell a plasat un anunț în ziarul londonez The Times conform căruia Christian Horner, liderul Infinity Red Bull Racing, în vârstă de 40 de ani, cu care se întâlnește de opt luni, va deveni soțul său. Tabloidele britanice au evocat o posibilă căsătorie în luna iulie, anul viitor. Geri nu a avut până acum prea mult noroc în dragoste despărțindu-se de fostul său iubit, consultantul de pariuri online Anton Kaszubowski, după ce a aflat că acesta era căsătorit. De asemenea, ea a fost logodită cu milionarul italian Fabrizio Politi.

Marc Anthony s-a căsătorit cu top-modelul venezuelean Shannon de Lima în Republica Dominicană 

Cântărețul Marc Anthony s-a căsătorit la începutul lunii noiembrie, cu top-modelul venezuelean Shannon de Lima, în localitatea turistică La Romana din Republica Domincană, au informat surse apropiate artistului. Ceremonia s-a desfășurat la reședința pe care o deține cunoscutul cântăreț de salsa în Casa de Campo (La Romana). Cântărețul american de origine portoricană, care a divorțat în luna iunie de actrița Jennifer López, cu care are doi copii, se află la a treia căsătorie.

Cântăreața Solange Knowles, sora celebrei Beyonce, s-a căsătorit cu regizorul Alan Ferguson 

Artista Solange Knowles s-a căsătorit, la 16 noiembrie, cu regizorul de videoclipuri din industria muzicală Alan Ferguson la o biserică din New Orleans. La ceremonie au fost prezenți în jur de 200 de invitați, printre care s-au numărat sora miresei, celebra Beyonce, și partenerul acesteia Jay-Z, precum și Julez, băiatul lui Solange din căsătoria anterioară cu Daniel Smith, și cântăreața Janelle Monae. Knowles, 28 de ani, și Ferguson, 51 de ani, se logodiseră în iunie, după o relație de cinci ani.Solange Knowles a cântat o perioadă în formația Destiny's Child, iar ulterior a îmbrățișat o carieră solo, la 16 ani având primul său album solo — "Solo Star" (2003).

Elton John s-a căsătorit cu partenerul său de viață, David Furnish 

Muzicianul englez Elton John s-a căsătorit cu partenerul său de viață, canadianul David Furnish, la 21 decembrie, dată la care s-au împlinit nouă ani de la oficializarea relației lor. Parteneriatul lor civil a fost semnat la Windsor Guildall, locul în care Prințul Charles al Marii Britanii se căsătorise cu câteva luni înainte, în aprilie 2005, cu Camilla Parker Bowles. Câștigătorul a numeroase premii, printre care și cinci Grammy, a sărbătorit atunci oficializarea relației sale cu producătorul de film printr-o petrecere cu 650 de invitați, la 21 decembrie 2005. În prezent, ei beneficiază de noua legislație din Marea Britanie care permite transformarea unui parteneriat civil în căsătorie. Sir Elton John, de 67 de ani, și David Furnish, de 52 de ani, sunt împreună de 21 de ani și au decis ca inelele de nuntă să le fie prezentate de băieții lor — Zachary, de 3 ani, și Elijah, de aproape doi ani.

Tag-uri: nunta, logodna, vedete, pisrostrii, legamant, juraminte, celibatari
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului NUNȚILE și logodnele vedetelor în 2014. Vezi cine a uimit întreaga lume când a renunțat la CELIBAT.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii