PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Util

CÂT are ANAF dreptul să-ţi oprească din salariu, dacă ai întârziat cu plata taxelor

Autor: | | 3 Comentarii | 3619 Vizualizari
Statul român nu închide ochii atunci când vine vorba de recuperarea datoriilor de la rău-platnici. Agenția Națională de Administrare Fiscală(ANAF) blochează conturile oricui nu își achită dările la termen. Oricât de ușor le-ar fi celor afectați să acuze instituția publică, de multe ori o bună parte din responsabilitate le revine chiar celor vizați de ANAF. Totuși, în cazul unui viciu de procedură, când toți banii ar putea fi blocați, contribuabilii trebuie să fie foarte atenți dacă au acces la veniturile din salarii, care sunt supuse acestui proces în mod diferit.

Înștiințările de la Fisc nu ajung mereu în cutia poștală și nu puține sunt cazurile când unii dintre noi se mută fără să schimbe adresa de domiciliu în acte, iar plicurile sunt trimise la vechea locație. Sunt cele mai răspândite scenarii care în final duc la blocarea conturilor contribuabilului până la clarificarea situației.
Persoanele fizice care au ajuns să aibă conturile blocate, inclusiv veniturile salariale, trebuie să aibă în vedere faptul că s-ar putea să fie afectați de un viciu de procedură.

„În cazul în care, prin conturile bancare persoanele fizice încasează venituri din salarii, pensii precum și ajutoare sau indemnizații cu destinație specială, poprirea acestor venituri trebuie făcută în condițiile prevederilor Codului de procedură civilă. Astfel, veniturile din salarii pot fi poprite numai la nivelul a o treime din acestea”, ne-a explicat Camelia Niță, Managing Director al TMF Group România, companie de outsourcing cu acoperire globală.
Astfel, într-un asemenea scenariu, contribuabilul trebuie să meargă la Administrația Financiară de care aparține pentru a reclama și pentru a rezolva situația neplăcută. Din păcate, puțini cunosc acest aspect și rămân pentru mai mult timp cu toți banii blocați.


Până să se ajungă la poprire mai există o serie de soluții utile și confortabile, la care poate apela oricine a uitat să achite o amendă sau a achitat-o dar nu a trimis dovada plății ori a depășit termenul achitării impozitelor.

„Cel mai util sfat este ca fiecare să aibă un calendar de care să țină cont când vine vorba de plata impozitelor. Dovada de plată a amenzii, de asemenea, ar trebui păstrată, însă contibuabilul trebuie să știe că o solicitare adresată administrației financiare unde a achitat contravenția îi poate, de asemenea, furniza dovada originală de plată”, ne-a spus Emine Constantin, Managing Director al TMF Group România.

Executarea silită începe prin comunicarea somației de plată a datoriei restante către stat. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației plata nu este efectuată se continuă măsurile de executare silită, iar după 30 de zile de la momentul comunicării se ajunge la poprirea conturilor, urmată de mai multe drumuri la Administrația Financiară, pentru remedierea situației.


Revelația conturilor blocate apare mai mereu fix în momentul când trebuie efectuată o plată, iar cel pățit ajunge să prețuiască și măruntul mai găsit prin buzunare.
În 2013, inspectorii ANAF au vizat aproximativ 1 milion și jumătate de români, conturile pe care s-a pus poprire însumâd un sold de 5 miliarde de lei. Se pare că nici statistica aferentă anului trecut s-ar putea să nu arate prea bine.

Persoane juridice

Persoanele juridice, asemenea persoanelor fizice, sunt supuse unor riscuri similare când vine vorba de blocarea conturilor. Dacă un simplu cetățean rămâne fără bani de pâine, în cazul unei firme, care trebuie să își plătească angajații, situația este și mai dramatică. Din fericire, și persoanele juridice pot apela la o serie de măsuri, foarte utile atunci când vine vorba de verificarea restanțelor.

„În cazul unei persoane juridice, una dintre cele mai lejere metode este să acceseze periodic lista restanțelor de pe siteul ANAF. Multe persoane nu știu de existența acestei pagini, unde pot verifica dacă sunt sau nu trecute pe listă”, ne-a spus Camelia Niță, Managing Director TMF Group.
Unii ar crede că o soluție salvatoare ar fi existența mai multor conturi, în cazul unei restanțe neachitate la timp, ANAF-ul urmând să blocheze un singur cont. Situația nu este chiar atât de ușoară. Dacă în conturile bancare deschise la mai multe bănci sunt disponibilități bănești suficiente pentru plata obligațiilor, se poate întâmpla ca suma pentru care s-a constituit poprire să fi fost virată la bugetul de stat de mai multe ori. Deși legea spune că sumele vor fi restituite în termen de 5 zile, în realitate acestea sunt compensate de cele mai multe ori cu obligațiile viitoare. Cu alte cuvinte, banii rămân la stat, iar în perioada următoare, când se calculează impozitul, suma reținută anterior este scăzută.
Altă soluție, în cazul persoanelor juridice, este disponibilă tot în mediul online. „Pe siteul Ministerului Finanțelor poate fi consultat dosarul fiscal online. Accesul este posibil în baza unui certificat digital, iar informația se actualizează până la data de 20 a fiecărei luni calendaristice. Astfel, poate fi ținută o evidență într-un mod simplu”, ne-a explicat Emine Constantin, Managing Director al TMF Group România.

În ceea privește persoanele juridice, după înființarea popririi pe conturi, băncile trebuie să accepte plățile de drepturi salariale, inclusiv a impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, în baza unei declarații a reprezentantului legal că societatea nu deține alte disponibilități bănești, precum și plăți de accize.

Începând cu data de 16 februarie 2015, potrivit Ordinului 360/2015, în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale principale și cele accesorii nu depășesc 40 de lei, ANAF nu va mai emite somații și titluri executorii atât pentru persoanele juridice cât și pentru cele fizice.

 

 

 

Tag-uri: anaf, taxe, impozit, administratia fiscala, ordin, TMF group
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CÂT are ANAF dreptul să-ţi oprească din salariu, dacă ai întârziat cu plata taxelor .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi