PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Cât de periculoşi pot fi fulgii de zăpadă

Autor: | | 0 Comentarii | 486 Vizualizari
S-a demonstrat faptul că zăpada schimbă distribuţia aerosolilor din carbonul organic
Fulgii de zăpadă nu sunt atât de drăguţi pe cât par, potrivit rezultatelor unei cercetări realizate de către oamenii de ştiinţă canadieni

Fulgii de nea încântă copiii şi continuă să îi fascineze pe adulţi. Chiar şi aşa, s-ar putea ca zăpada să nu fie atât de benefică pentru noi, ba din contră, să ne dăuneze. Conform celor descoperite de specialiștii canadieni, fulgii de zăpadă reacţionează asemenea unor bureţi ce atrag substanţele toxice din gazele de eşapament. Prin urmare, în marile oraşe ale lumii, unde poluarea depăşeşte de multe ori nivelurile admise, zăpada conţine o cantitate de substanţe nocive superioară celor din zonele mai puţin aglomerate.

Particule toxice

În cadrul studiului pe care l-au realizat, cercetătorii Universităţii McGill din Montreal, Canada, au observat impactul pe care îl au substanţele poluante asupra compoziţiei fulgilor de zăpadă, folosind o încăpere în care au pulverizat zăpadă artificială şi substanţe toxice, prezente în mod normal în gazele de eşapament. Noxele absorbite de fulgii de zăpadă nu sunt periculoase doar pentru mediul înconjurător, ci şi pentru sănătatea organismului nostru. Cercetătorii canadieni au arătat că particulele toxice prezente în apa îngheţată ajung în sistemul respirator, declanşând apariţia unor boli precum astmul sau chiar cancerul.

Pe parcursul experimentului, s-a demonstrat faptul că zăpada schimbă distribuţia aerosolilor din carbonul organic, regăsit în substanţe precum benzenul, toluenul sau etilbenzenul. Toate aceste particule sunt eliberate, în mod normal, în atmosferă, în momentul în care produsele de petrol folosite ca şi combustibili sunt arse.


Tag-uri: fulgi, zapada, pericol, toxic, cercetare
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cât de periculoşi pot fi fulgii de zăpadă.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi