CÂT vor plăti companiile pentru petrolul extras?

CÂT vor plăti companiile pentru petrolul extras?

O majorare spectaculoasă a redevenţelor este, pe termen scurt, puţin probabilă.

O decizie în privinţa nivelului viitor al acestora ar putea fi luată într-o lună sau două, până la intrarea parlamentarilor în vacanţă, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu. 

El a precizat că noile redevenţe se vor aplica, cel mai probabil, acordurilor petroliere viitoare, întrucât acordurile existente au fost deja semnate şi conţin clauze care includ redevenţele actuale, pe baza cărora companiile şi-au făcut planuri de afaceri pe 10-15 ani. 

În 2014, valoarea totală a redevenţelor petroliere încasate de stat s-a ridicat la circa 1,367 miliarde de lei, a precizat Duţu. Legat de perimetrele care vor fi scoase la concesionare în acest an, pentru zona de hidrocarburi, ANRM pregăteşte organizarea celei de-a XI-a runde. Odată finalizată această etapă procedurală, va fi transmis anunţul de lansare a concursului public de ofertă şi vom publica lista finală a perimetrelor ce vor fi incluse în această rundă, atât în Monitorul Oficial al României, pe pagina de Internet a ANRM, cât şi în Jurnalul Uniunii Europene, în condiţii de maximă transparenţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Referitor la sectorul minier, încă de la începutul acestui an s-au primit mai multe solicitări pentru concesionarea unor perimetre de prospecţiune şi de explorare.