PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

INTERVIU. Cătălin Ivan, europarlamentar și candidat la șefia PSD, crede că restricționarea dreptului la vot a avut efecte majore. „Eticheta de comuniști nu ne mai vine de la Ion Iliescu”

Autor: | | 27 Comentarii | 1818 Vizualizari
Liviu Dragnea nu mai poate veni cu ceva nou, după ce a fost, din 2007, în toate structurile executive, ca secretar general, apoi ca președinte executiv.
Cătălin Ivan, eurodeputat socialist, este singurul care şi-a anunţat candidatura la şefia PSD. El a fost ameninţat cu excluderea, înaintea ultimei şedinţe a Comitetului Executiv, chiar de către Liviu Dragnea, sub pretextul că ar fi jignit două colege de partid.

- EVZ: S-a vorbit mult despre excluderea dvs. înaintea ședinței CEx. Ce s-a întâmplat?

- Cătălin Ivan: S-a vorbit foarte mult despre o sancţiune dură a mea şi, eventual, despre o excludere, dar nu şi în Comitet. Nu s-a discutat absolut deloc despre solicitarea Rovanei Plumb. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să nu fiu de acord cu Dragnea. Abia când a spus că am cheiţa întoarsă de Marian Vanghelie am fost ferm convins că vrea să mă excludă. Şi-a dat însă seama că nu poate să o facă. Ce se întâmplă în ţară este foarte atent urmărit afară, am relaţii foarte bune în Parlamentul European cu partidele din familia socialistă europeană. Nu sunt un personaj apărut peste noapte, chiar dacă sunt tânăr. În ţară am mulţi colegi în CEx care să mă susţină. Nu ar fi fost o mişcare foarte uşor de făcut.

- Dragnea ar trebui să facă pasul înapoi?

- Eu cred că Dragnea nu mai poate veni cu ceva nou, după ce a fost din 2007, dacă nu mă înşel, în toate structurile executive ca secretar general, apoi ca preşedinte executiv. Dar poate să ne surprindă. Chiar şi eu mai pot fi surprins de Dragnea. Am fost surprins negativ cu acea declaraţie arogantă care nu-i face cinste, dar cine ştie.

- Victor Ponta ar trebui să rămână la guvern și să se retragă de la partid?

- Eu sunt de părere că a guvernat foarte bine. Rezultatele se văd, România merge bine, are creştere economică. Nu văd de ce ar trebui să plece de la guvern.

- Dar ar trebui să se retragă din fruntea partidului la congres?

- Aici este altă discuţie. Şi-a depus mandatul, avem o conducere interimară până la congres. Atunci vor fi trasate liniile generale şi se va hotărî în ce direcţie merge partidul. Vom vedea cine îşi va depune candidatura. Ţine de decizia personală. Nu ştiu dacă Victor Ponta va mai candida.

- Ați fost singurul care, alături de Ion Iliescu, ați votat împotriva excluderii lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova. De ce?

- Nu am fost vorbiţi, nu neam înţeles, nu a fost o strategie. Am susţinut că este o greşeală să dai afară un fost preşedinte de partid, a mai fost dat afară şi atunci a fost o greşeală. Să dai afară un om care munceşte în acest partid de 20 de ani, cum este Marian Vanghelie, iar e o greşeală. Iar Dan Şova s-a bătut pentru partid.

- Ion Iliescu este singurul președinte pe care l-a dat PSD. Totuși, are PSDul etichetă de partid comunist din cauza lui?

- Eu cred că Ion Iliescu nu mai este demult o personalitate publică vizibilă, face declaraţii publice foarte rar, în campanie a ieşit foarte rar, nu mai este un reper pentru cei care ies la vot. Este un reper pentru cei care respectă tradiţia partidului. Ion Iliescu vine din comunism, dar a fost un disident. Tinerii care au votat împotriva noastră nici măcar nu erau născuţi la Revoluţie. Nu Ion Iliescu era cauza, poate au fost lucruri pe care noi le-am creat, poate pentru că un drept fundamental, cum este dreptul la vot a fost restricţionat, poate de aici eticheta de comunişti.

- Cine ar trebui să răspundă? Până la urmă guvernul este responsabil de organizarea alegerilor?

- Nu ştiu să vă spun cine este vinovat. Este o anchetă în desfăşurare. Eu îi cred pe colegii mei că nu a existat intenţia de a bloca votul din Diaspora. Ne uitam şi noi dimineaţa la televizor cu indignare. Oamenii aceia nu erau duşmanii PSD, erau oameni care voiau să voteze şi aveau dreptul să voteze şi nu să stea 11 ore la coadă. Eu îi cred pe cei din guvern că nu le-a permis legea să înfiinţeze noi secţii. Vreau să cred că aşa a fost. Vom vedea şi ce va ieşi în urma anchetei. Oricum, preţul politic plătit nu este suficient. Astfel de lucruri nu mai au voie să se repete în România.Va trebui să discutăm foarte concret cum schimbăm codul electoral.

Platforma, lansată în ianuarie

Cătălin Ivan a precizat că își va prezenta platforma politică la sfârșitul lui ianuarie, începutul lui februarie, când va începe activitatea parlamentară. El a mai spus că proiectul vizează relația dintre conducerea centrală și organizații, modul de selectare și promovarea a candidaților, asumarea unei identități ideologice clare și politica externă. „Am fost mereu defensivi. Trebuie să spunem cine suntem și ce vrem. Cei din afară te vor percepe exact așa cum ești, nu poți să vopsești gardul la infinit, merge o dată, merge de două ori, îi păcălești pe cei care merg la vot o dată, îi păcălești de două ori, dar până la urmă tot te simt și te percep așa cum ești și când ți-e lumea mai dragă primești ceea ce meriți”, spune el. Ivan va pleca în turneu prin filiale, la începutul anului, pentru a-și prezenta proiectul. Cu acest prilej, își va prezenta echipa.

Evenimentul zilei vă invită să votaţi "Topurile anului politic 2014". Votaţi mai jos în cele cinci categorii propuse şi aflaţi rezultatele în ediţia de miercuri, 31 decembrie, a Evenimentului zilei.

Create your free online surveys with SurveyMonkey , the world's leading questionnaire tool.

Tag-uri: catalin ivan, psd, candidatura la sefia psd, sefia psd, psdcomitetul executiv, liviu dragnea, victor ponta, dan sova, mircea geoana, marian vanghelie
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului INTERVIU. Cătălin Ivan, europarlamentar și candidat la șefia PSD, crede că restricționarea dreptului la vot a avut efecte majore. „Eticheta de comuniști nu ne mai vine de la Ion Iliescu”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi