Câte semnături s-au strâns pentru susţinerea Guvernului

Câte semnături s-au strâns pentru susţinerea Guvernului

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri că s-au strâns peste 1.400.000 de semnături la nivel naţional pentru susţinerea Guvernului şi a programului de guvernare.

"Ne-a informat secretarul general că până la acest moment, ca urmare a campaniei de strângere de semnături iniţiată acum ceva timp de noi, s-au strâns peste 1.400.000 de semnături pentru susţinerea Guvernului şi a programului de guvernare, acţiune care continuă. Am spus acum ceva timp că nu vreau să organizeze PSD-ul un miting, am preferat să strângem semnături prin această campanie, campanie care va continua. Pentru noi este important, este un număr strâns, acţiune începută într-o perioadă care era destul de dificilă", a declarat Dragnea la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD, care a avut loc la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

În cadrul şedinţei, secretarul general al PSD a prezentat şi o evidenţă a unor rezoluţii adoptate în unanimitate în organizaţiile judeţene ale PSD.

Potrivit liderului PSD, rezoluţiile au trei puncte: susţinerea conducerii PSD şi a preşedintelui PSD "necondiţionat", susţinerea premierului Sorin Grindeanu şi a Guvernului României şi "o decizie" în legătură cu propunerea de sancţionare a primarului Iaşiului, Mihai Chirica.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Prim-ministrul a prezentat CExN pentru a obţine votul politic şi votul de încredere a unor propuneri pentru a ocupa funcţii în Cabinetul pe care îl conduce", a precizat Liviu Dragnea.