Care este legătura între Catedrala Neamului și Papa Ioan Paul al II-lea

Care este legătura între Catedrala Neamului și Papa Ioan Paul al II-lea

Cel puțin pentru trei zile toți românii au fost mândri de Catedrala Neamului. Cârcotașii au amuțit, nu s-au mai auzit nici măcar ecourile unor socoteli veninoase prin care se înfierau costurile ”megaconstrucției”.

Catedrala Neamului își deschisese din nou porțile, așa neterminată cum este, pentru a-i primi cu imensă căldură pe Papa Francisc și pe Preafericitul Patriarh Daniel. Imaginile au făcut înconjurul lumii datorită presei, iar România a bifat, ca și în urmă cu 20 de ani, frumusețea, credința creștină și democrația.

Mă refer la anul 1999 pentru că atunci istoria a înfipt un steguleț alb în harta creștinismului, făcând posibilă o reconciliere între bisericile catolică și ortodoxă. Tot în luna mai, și tot timp de trei zile, 7-8 și 9 mai 1999, ochii lumii au fost ațintiți asupra României unde Papa Ioan Paul al II-lea venise să se întâlnească întru credință cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Teoctist.

În agenda mea de ziarist, am găsit un fragment din discursul Papei Ioan Paul al II-lea rostit în fața românilor L-am notat fiindcă mi s-a părut că reprezintă o chintesență a acelei vizite istorice:

Ne puteți urmări și pe Google News

”România este o casă unde Orient și Occident se regăsesc în dialog natural. Reînnoiesc urarea să se ajungă la depunerea armelor pentru a se întâlni din nou și a întreprinde mai eficiente dialoguri de comuniune și pace! Un rol important revine creștinilor indiferent de confesiunea la care aparțin. Ei sunt chemați azi să trăiască și să demonstreze cu mai mare îndrăzneală fraternitatea lor, pentru ca popoarele să fie încurajate, mai mult chiar, să fie determinate să regăsească și să consolideze ceea ce au în comun”.   

Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul suveran de la Vatican care a vizitat o țară ortodoxă de la Marea Schismă din 1054. A făcut-o la invitația președintelui de atunci, Emil Constantinescu și a răpostului Patriarh Teoctist. Tot pentru istorie trebuie consemnat faptul că Liturghia oficiată de Papă în mai 1999 a avut loc în Parcul Izvor, acolo unde acum se înalță Catedrala Neamului. Semn al reuniunii sau pură întâmplare, locul își va avea, de-a pururi, semnificația lui.

Pentru cei tineri, care nu au trăit momentele acelei vizite istorice, trebuie spus că aceasta a semănat foarte mult, ca program, mesaj și scop cu vizita Papei Francisc, venită după 20 de ani.

Întreaga vizită a Papei Ioan Paul al II-lea s-a desfășurat doar în București. În Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif s-a întâlnit cu cel mai important cap al bisericii greco-catolice, cardinalul Alexandru Todea, fost deținut politic. Cardinalul Todea a fost adus în scaunul cu rotile, deoarece s-a considerat de către administrația de atunci a țării că o deplasare a Papei în Transilvania este riscantă.

A urmat Liturghia și o întâlnire cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În ziua de 9 mai, Papa Ioan Paul al II-lea a oficiat o celebrare euharistică în Parcul Izvor din București, la care au participat sute de mii de persoane. Papa a rostit predica în limba română, a binecuvântat credincioși, iar la final l-a invitat pe patriarhul Teoctist la Roma.

La slujbă au fost prezenți președintele Emil Constantinescu, premierul Radu Vasile, reprezentanții tuturor partidelor și înalte oficialități din ambasadele străine.

Ambii conducători ai sfintelor bisericilor au mers împreună în papamobil spre aeroport, în aclamațiile a sute de mii de români. S-a spus chiar că pe străzile Bucureștiului s-au aflat peste un  milion de oameni care, vreme de trei zile, au aclamat sfinții părinți.

Se pare că după această vizită, Patriarhul Teoctist a accelerat demerurile către autoritățile statului, începute imediat după 1990, ca să aprobe ridicarea Catedralei Neamului în zona Parcului Izvor, lângă Palatul Parlamentului. În anul 2005, Primăria Bucureştiului a oferit Patriarhiei 11 hectare de teren în Dealul Arsenalului. Preafericitul Teoctist nu a mai apucat, însă, să vadă proiectul pus în practică. Pe 29 noiembrie 2007, Patriarhul Daniel a sfinţit crucea de temelie a Catedralei, iar la sfârşitul anului 2010 au fost demarate oficial lucrările de construcţie pentru a îndeplini visul strămoșilor care au inițiat acest proiect după Războiul de Independență din dorința de a cinsti memoria eroilor români care au făcut posibilă România Modernă.