Câți oameni au ZBURAT cu AVIONUL în 2014. Cifră este surprinzătoare

Câți oameni au ZBURAT cu AVIONUL în 2014. Cifră este surprinzătoare

Companiile aeriene din întreaga lume au transportat 3,2 miliarde de pasageri în 2014, în creştere cu aproximativ 5% comparativ cu 2013, a anunţat, Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), scrie Agerpres.

Transportatorii aerieni au efectuat un număr record de 33 milioane zboruri în 2014, cu aproximativ un milion mai mult decât anul trecut, a adăugat OACI, într-un comunicat. 

Potrivit prognozelor actuale ale OACI, o agenţie specializată a ONU, la orizontul anului 2030 peste 6,4 miliarde de călători se vor deplasa cu avionul. 

În termeni de venituri/pasager/kilometru parcurs (RPK), creşterea traficului a atins 5,9% în acest an, comparativ cu 5,5% în 2013, ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei economice, a precizat OACI. Regiunea Asia-Pacific se situează pe prima poziţie la nivel mondial, cu o cotă de 31% din RPK, faţă de 27% pentru Europa şi 25% pentru America de Nord. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Gradul de umplere a avioanelor a rămas, totuşi, 'relativ stabil' în 2014, comparativ cu 2013, la 79,5%, în pofida unei creşteri de 5,7% a ofertei de locuri, potrivit OACI. Transportatorii nord-americani sunt cei care au obţinut cel mai mare grad de umplere, cu 83,5%, urmaţi de cei din Europa, cu 80,4%. 

De asemenea, revenirea comerţului internaţional a permis transportului aerian de mărfuri să avanseze cu 4,6% în 2014, o creştere semnificativ mai mare faţă de cea de 0,4% înregistrată în 2013.