CAZ ÎNFIORĂTOR. Un satanist din Iași și-a ucis prietenul pentru un telefon și a plâns pe crucea lui

14-01/Samsung_Galaxy_S5-465x390
Autor: | | 6 Comentarii | 5325 Vizualizari

Un adolescent de 15 ani și-a asasinat cel mai bun prieten, după care a participat la înmormântarea lui și i-a dus crucea în spate până la groapă. Toată scena a fost filmată de ofițerii de poliție, care la vremea respectivă nu știau cine este criminalul.

Crima a avut loc pe data de 22 noiembrie, în localitatea ieșeana Romanești. Alexandru Andrei Nicuta, de 15 ani, s-a întâlnit cu victima, Marian Tunareanu, de 16 ani, pe un câmp din apropierea localității. Acesta era cu oile la păscut și se juca cu un telefon mobil. În momentul în care Nicuță a ajuns acolo, i-a cerut telefonul prietenului său și s-a jucat și el vreo două ore. Atât de tare i-a plăcut telefonul încât a decis să comită o crimă, scrie bzi.ro.

L-a sugrumat pe prietenul său până l-a lăsat fără suflare și, deși victima nu mai mișca, l-a lovit cu un par în cap pentru a fi sigur că nu se trezește, după care l-a abandonat acolo, i-a luat telefonul mobil și a plecat. Ulterior, a valorificat telefonul la o casă de amanet din Iași. La scurt timp după ce a fost găsit cadavrul victimei, politistii au început o ancheta pentru a da de urma criminalului. În cercul de suspecți au fost intrat toți membrii familei, dar și prietenii băiatului. Printre cei chemati la audieri s-a numărat și Alexandru Nicuță, care a susținut sus și tare ca nu are nicio vina și ca nu a comis fapta. La înmormantarea victimei, Nicuta i-a dus crucea pana la mormant. Polițiștii i-au filmat pe toți cei prezenți, în speranța că cel care a comis crima ar putea fi prezent acolo si s-ar putea da de gol. Criminalul parea însă foarte afectat de moartea prietenului sau si niciun gest nu l-a tradat.

Politiștii au luat la rând casele de amanet din Iași și după ce au gasit contractul cu privire la telefonul victimei, Nicuță nu a avut altă varianta decât să recunoască fapta. Criminalul a fost arestat, după ce a fost internat o perioada la Socola pentru a se stabili daca avea discernamant. Alexandru Nicuta are corpul plin de tatuaje, printre acestea regasindu-se si o reprezentare a Satanei.  Acasa, la perchezitii, oamenii legii au descoperit ca el avea un adevarat altar creat special pentru a se inchina Diavolului.

Băiatul provine dintr-o familie dezorganizata, dar are rezultate bune la școală. Ieri, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi l-au condamnat in mod definitiv la executarea unei pedepse de 15 ani de internare intr-un centru pentru minori.



Tag-uri: crima, iasi, telefon, satanist

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi